Târgul de Jucării de la Nürnberg (Spielwarenmesse) este cotat, și anul acesta, ca unul din liderii mondiali în categoria târgurilor pentru jucării și articole...
Spielwarenmesse5Târgul de Jucării de la Nürnberg (Spielwarenmesse) este cotat, și anul acesta, ca unul din liderii mondiali în categoria târgurilor pentru jucării și articole pentru hobby și timpul liber. În acest sens, Târgul de Jucării de la Nürnberg constituie platforma ideală pentru promovarea la nivel internațional a produselor proprii, cu vizibilitate maximă în rândul actorilor din branșă.

72.595 de vizitatori de specialitate din 113 țări au ajuns anul acesta la Nürnberg în căutarea noutăților și tendințelor din branșă. 2.747 de expozanți din 60 de țări au adus în atenția vizitatorilor peste 1 milion de produse, din care aproximativ 70.000 de produse noi.

Din România au participat anul acesta companiile: D-Toys (producător de puzzle şi alte jocuri), King Party (producător articole de carnaval şi petreceri), Burak Toys (producător jucării din plastic) 1 Pure Design (producător de jucării din lemn) şi NSKN Legendary Games (producător de board games de strategie).

La ediția din acest an a târgului au fost înregistrate 634 de vizite din partea reprezentanților companiilor românești. La ediția de anul viitor, târgul va căpăta o nouă dimensiune datorită inaugurării noii hale 3A, mărindu-și astfel suprafața expozițională la 170.000 mp!

“Galeria Trendurilor” va prezenta cele mai actuale și interesante tendințe din branșă, direcții determinate în urma unei evaluări făcute de un comitet de experți după un nou concept care revoluționează metodele de monitorizare a trendurilor din branșă.

Comercianții își pot completa cunoștințele pe parcursul forumului cu cele mai noi informații de specialitate, în cadrul “Toy Business Forum”, tematica acestuia fiind diferita de la o zi la alta. “Global Toy Conference” este un training special pentru comercianți, compus din trei module succesive. Participanții vor învăța cele mai noi trucuri prin care se pot distinge de comerțul online sau cum să se poziționeze mai bine pe piață utilizând metoda Cross-Channel-Marketing.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *