Colegiul Nautic Român, prima platformă integrată de educaţie şi instruire în domeniul naval din România, deschide primul Centru de Poziționare Dinamică din Europa de...
Colegiul Nautic curs simulatorColegiul Nautic Român, prima platformă integrată de educaţie şi instruire în domeniul naval din România, deschide primul Centru de Poziționare Dinamică din Europa de sud-est care a fost introdus oficial în tabloul centrelor acreditate de către Nautical Institute din Londra, autoritatea de reglementare în acest domeniu special de activitate. Acreditarea a fost acordată la finalul unei perioade de trei luni de monitorizare și auditare.

Sistemul de poziționare dinamică (DP) este utilizat la bordul navelor care operează în domeniul extracției de țiței și gaze din platoul continental al mărilor și oceanelor, angajate în operații speciale, cum ar fi: operarea cablurilor și conductelor (Cable and Pipe Laying), prospecții/foraj (Drilling), aprovizionare cu materiale și asistența la platformele de foraj (Supply), transportul echipamentelor agabaritice (Heavy Lift), precum și multe altele. În cadrul acestor operaţiuni, este esențial ca personalul cheie de la bord să poată poziționa și menține nava în punctul de operare, ori pe o rută impusă, cu înaltă precizie, acest lucru bazîndu-se pe competențele speciale dobândite numai într-un astfel de centru de instruire.

Industria de extracție offshore a petrolului și gazelor naturale, împreună cu domenii speciale precum cel militar și de cercetare a mediului marin se subordonează tot mai mult cerințelor speciale de poziționare dinamică, acestea devenind obligatorii pentru noile tipuri de nave ultra-specializate.

Prin iniţiativa Colegiului Nautic Român, România s-a aliniat cerinţelor maritime internaţionale. Cursurile pe care Colegiul Nautic Român le organizează în Centrul ”DP&Offshore” se adresează personalului navigant brevetat care activează sau doreşte să activeze în shipping-ul offshore.

Centrul DP&Offshore pune la dispoziția cursanților un laborator cu 3 sisteme DP Tutor destinate cursului ”DP Basic”, un simulator integrat ”Full Mission” format din 7 console pentru executarea scenariilor complexe de navigație și a misiunilor specifice de poziționare dinamică din cadrul cursului ”DP Advanced”, precum și un laborator destinat evaluării cursanților.

 Echipamentul Transas-Navis pe care se desfășoară instruirea în cadrul cursurilor DP este total integrat și oferă instructorilor posibilitatea de a crea scenarii complexe pe nave reale, în condiții hidro-meteorologice variate, cu un grad foarte inalt de realism comportamental, iar cursanților cadrul necesar analizei și reacției rapide în situații neprevăzute. Scenariile misiunilor DP sunt elaborate gradual, atingând un înalt grad de complexitate, durata acestora fiind cuprinsă între o oră și 6 ore. Mediul de desfășurare a scenariilor este cel real, simulatorul DP fiind de fapt comanda unei nave care efectuează o misiune reală, cu mențiunea că instructorul poate modifica starea vremii sau introduce avarii la diferite echipamente, cu scopul de a testa capacitatea de reacție a cursanților și de a le stimula abilitățile de lucru în echipă . Simulatorul oferă instructorilor posibilitatea de a analiza modul de îndeplinire a misiunii DP de către cursanți pe baza observațiilor directe, precum și pe baza înregistrărilor din timpul scenariului.

Tendința evidentă de reorientare a shippingului mondial către domeniul offshore obligă instituțiile de instruire să ridice standardele de pregătire, conservarea și protecția eco-sistemelor marine devenind în acest context o necesitate, impunând la rândul ei poziționarea dinamică drept condiție de design pentru navele viitorului. Centrul DP & Offshore al Colegiului Nautic Român, oferă o alternativa viabila ofiţerilor maritimi români care se pregăteau anterior în diverse alte centre din lume.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *