Perioada sărbătorilor de iarnă reprezintă un prilej de a dărui cadouri și în sectorul corporate, drept pentru care site-ul CosurideLux.ro, ce face parte din...
Luxury man 2Perioada sărbătorilor de iarnă reprezintă un prilej de a dărui cadouri și în sectorul corporate, drept pentru care site-ul CosurideLux.ro, ce face parte din rețeaua florăriilor FlorideLux, a introdus în colecția din acest an coșuri premium, cu prețuri ce pornesc de la 11 euro, dar și high class, de circa 5.000 de euro. Clienții IMM-uri ai CosurideLux.ro comandă până la 50 de coșuri, pe când în cazul marilor corporații numărul acestora poate ajunge și la 200.

Bugetele marilor companii se împart în categoriile minim, mediu și top, iar diferența între acestea este de 10 – 20%. IMM-urile își rezervă o sumă medie de circa 30 de euro per coș. În ceea ce privește comandarea coșurilor cadou în sectorul corporate, aceasta este făcută de obicei de către departamentul de achiziții, la cererea internă, iar destinatarii sunt parteneri și clienți, în proporție de 85%.

“Piața coșurilor cadou a crescut foarte mult în ultimii ani, tot mai multe companii de pe plan local optând pentru oferirea de astfel de daruri pentru partenerii de business, clienții deținuți și angajați. Totuși, în ciuda gradului de adoptare tot mai mare a acestei idei, bugetele au înregistrat o scădere ușoară, iar numărul de unități comandate a coborât și el”, a declarat Marius Dosinescu, CEO și fondator al florăriilor FlorideLux.

CoșurideLux.ro oferă clienților săi o colecție diversă în acest an, numită Christmas Around the World, pentru toate buzunarele. Cu prețuri începând cu 11 euro, coșurile din noua colecție conțin 50 de produse cu specific românesc, italienesc, portughez, franțuzesc și american.

O surpriză în 2013 este aceea că vor exista și două coșuri high class dedicate femeilor și două bărbaților care doresc să facă un cadou cu adevărat deosebit. Acestea conțin de la whisky-uri, trabucuri și cărți de colecție, la MacBook-uri și telefoane iPhone, ceasuri, butoni de aur, bijuterii cu perle și șampanii fine.

“Lipsa de cadouri de acest gen în online-ul românesc, mai ales la nivel de coș cadou sau ansamblu de mai multe produse utile, dar atractive, precum și timpul limitat al clienților noștri, care ar trebui să caute în diverse magazine pentru a obține un astfel de dar, ne-a determinat să realizăm această secțiune a colecției Christmas Around the World. Abordând acest concept, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, am reușit să acoperim o nevoie existentă pe această piață”, a explicat Marius Dosinescu.

Deși prețurile cadourilor high class sunt cuprinse între 1.000 și peste 5.000 de euro, compania estimează că va vinde trei unități în sezonul din această iarnă.

În prețul fiecărui cadou este inclus transportul, coșul din răchită în care sunt așezate produsele, hârtia kraft anti-șoc, precum și ambalarea.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *