La 1 an de la inaugurarea celui mai mare showroom propriu, Elis Pavaje, liderul pieței de profil, raportează pentru acesta vânzări în valoare de...
showroom Elis Pavaje StoenestiLa 1 an de la inaugurarea celui mai mare showroom propriu, Elis Pavaje, liderul pieței de profil, raportează pentru acesta vânzări în valoare de 250.000 de euro. Întins pe o suprafață de 1.300 mp, showroom-ul din Stoenești, județul Prahova, expune majoritatea produselor care ies din fabrică: pavele rezidențiale și industriale, dale pentru terase, jardiniere, blocheți, borduri, blocuri de zid, trepte și palisade în multiple modele, variante cromatice și dimensiuni.

Vânzările generate de showroom se datorează atât posibilității oferite clienților de a consulta îndeaproape întreaga gamă de produse pusă în operă în toate formele, dimensiunile și culorile posibile, cât și ofertei complete de servicii disponibile: consultanţă, proiectare, producție, transport, montaj. În prezent, în showroom clienții pot alege dintre cele aproximativ 250 de variante de pavaje disponibile, atât pentru uz rezidențial, cât și pentru uz comercial și industrial.

Rezultatele favorabile din acest an ne confirmă faptul că decizia clienților este influențată de vizionarea produselor, de ideile de design puse în operă, dar și de contactul direct cu specialiștii noștri. În același timp, având în vedere ca business-ul Elis este un business de producție, interacțiunea directă cu clienții finali ne ajută să determinăm preferințele clienților în domeniu în timp real și să dezvoltăm produse noi care să răspundă nevoilor diferite ale acestora”

Emil Elisiu Goța, director general Elis Pavaje

Realizate din beton vibropresat, pavelele produse de Elis Pavaje se diferențiază prin rezistență foarte bună la uzură, rezistență la ciclurile de îngheț-dezgheț, dar și prin aspectul estetic deosebit. Toate aceste avantaje, inclusiv longevitatea produselor, determină decizia de achiziție, iar modelul și culoarea pavelelor sunt alese după consultări îndelungi în familie, doamnele fiind în majoritatea cazurilor cele care decid.

Din punct de vedere al volumului de produse achiziționate de către clienții rezidențiali, există și comenzi mici de aproximativ 150 euro pentru amenajarea unor alei sau terase de dimensiuni reduse, dar și comenzi de aproximativ 15.000 euro pentru amenajări rezidențiale complexe, pe suprafețe mari, care combină produse simple de pavaj cu blocuri de zid, palisade și jardiniere.

După câțiva ani de așteptare de la debutul crizei, vânzările de pavaj rezidențial au înregistrat o creștere evidentă în ultimii doi ani. Astfel, în primul semestru al acestui an, vânzările de pavajele rezidențiale produse de Elis au crescut cu 43% față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea se datorează atât dorinței clienților finali de a-și amenaja curțile și terasele în stil occidental, cât și extinderii distribuției în majoritatea magazinelor de bricolaj și lansării de produse noi.

Elis Pavaje este unul din liderii de pe piața pavajelor din România, înregistrând în 2012 o creștere de 15% a cifrei de afaceri, până la 97,4 milioane lei.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *