Romsys, membră a holdingului austriac New Frontier Group și unul dintre primii trei integratori din România, celebrează anul acesta 20 de ani de existenţă,...
Horatiu Berdila, CEO Romsys (s)Romsys, membră a holdingului austriac New Frontier Group și unul dintre primii trei integratori din România, celebrează anul acesta 20 de ani de existenţă, timp în care a livrat peste 3.500 de proiecte IT, rezultând astfel o medie de 15 proiecte implementate în fiecare lună.  În tot acest timp, compania a ajutat la transformarea industriei locale de IT, în prezent, milioane de români beneficiind de sistemele informatice dezvoltate de aceasta.

„Romsys a evoluat continuu în cei 20 de ani de existenţă, anticipând tendinţele industriei şi inovând permanent portofoliul de soluţii. Multe dintre proiecte au fost premiere pe piața locală. În 1994, am fost primul integrator care a implementat un sistem core banking în România, iar în 1995 implementam primul Sistem Naţional Medical de Urgenţă. În 2000, peste 60 de universităţi la nivel naţional beneficiau de un sistem de management financiar implementat de către Romsys, iar astăzi, în urma proiectului realizat pentru Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cetăţenii români au peste 30 de servicii electronice la dispoziţie”, a declarat Horaţiu Berdilă, CEO Romsys.

În prezent, compania numără peste 2.000 de clienţi, din 32 de industrii, de la instituţii financiare şi de asigurări, la companii din telecom, utilităţi, retail și producție sau industria de apărare. Mai mult de 250 dintre clienţii Romsys fac parte din TOP 500 cele mai mari companii din România, 28 dintre aceştia regăsindu-se în portofoliul Romsys de peste 10 ani.

„În general, companiile din utilităţi, sectorul financiar-bancar, asigurări şi telecom sunt clienţi tradiţionali Romsys, cu care am desfăşurat împreună proiecte multianuale. Nivelul ridicat de expertiză de industrie şi experienţa echipei sunt calităţile de care beneficiază partenerii noştri şi motivele pentru care aceştia au rămas alături de noi. Spre exemplu, avem aceleași echipe care asigură suport, mentenanţă sau upgrade-uri, de mai bine de 10 ani la acelaşi client”, a adăugat Horaţiu Berdilă.

În prezent, compania numără în total aproximativ 300 de angajaţi, 57 dintre aceştia având peste 10 ani de experienţă în cadrul Romsys.

Începând cu anul 2007, odată cu preluarea companiei de concernul austriac New Frontier Group, Romsys a beneficiat de experiența consolidată a celor 16 companii din grup și și-a îmbogățit portofoliul cu soluții proprii, digitale. Aplicații precum iBanking, Discourse, Air Touch sau ID Data Collector, propun companiilor o nouă abodare: o mai bună segmentare a clienților și adaptarea interacțiunii cu aceștia la caracteristicile mediului virtual.

Razvan Olteanu, Deputy CEO Romsys (s)

„În prezent, 65% din venituri provin din vânzarea de soluţii şi servicii. Prin anticiparea corectă a tendinţelor pieţei, care împing tot mai mult companiile către zona de digitalizare, şi prin focusul tot mai mare pe soluţiile proprii, ne propunem să majorăm această pondere într-un timp cât mai scurt. În acest sens, lucrăm intens la transformarea propriilor procese şi servicii, astfel încât, clienţilor noştri să le oferim cele mai bune practici în implementarea a ceea ce noi considerăm viitorul pieţei de IT”

Răzvan Olteanu, Deputy CEO Romsys

În curând, compania va lansa portalul The Missing Link, prin care clienţii Romsys vor putea beneficia de servicii de consultanţă, şi unde îşi vor putea evalua potenţialul de digitalizare al companiei. „În urma completării acestui formular, clienţii beneficiază de o analiză a profilului companiei, a potenţialului digital şi de recomandări în acest sens”, a explicat Răzvan Olteanu.

Creată în 1993, Romsys s-a impus în scurt timp drept unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii şi  servicii informatice din România, dovedind capacitate şi experienţă în conceperea şi implementarea de soluţii informatice şi de comunicaţii complexe, pe o gamă variată de platforme software, hardware şi de reţea. Soluţiile şi serviciile Romsys sunt destinate în special sectoarelor: financiar – bancar şi asigurări, telecomunicaţii, industrie, utilităţi, public şi apărare.

La sfârşitul anului 2007, Romsys a fost preluată de către New Frontier Group, concern austriac, leader pe piaţa de IT&C din Europa Centrală şi de Est. NFG are o prezenţă internaţională, activând în 16 ţări, printre care şi SUA, Australia şi Canada, iar prin intermediul celor 16 companii membre furnizează soluții IT complete și complexe, la cel mai înalt nivel de profesionalism.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *