Ok, ne-am ales destinaţia pentru concediul de iarnă, am făcut bagajele şi acum zâmbim pentru fotografii şi le facem cu mâna de pe pârtie...
2011_105_Laurin_MoserOk, ne-am ales destinaţia pentru concediul de iarnă, am făcut bagajele şi acum zâmbim pentru fotografii şi le facem cu mâna de pe pârtie celor rămaşi acasă. Dar înainte de a ne lăsa pradă entuziasmului că a venit şi momentul în care ne-am pus schiurile în picioare (sau că ne-am urcat pe snowboard, după preferinţe) trebuie să ne amintim că şi pe pârtie, ca şi pe şosea, sunt anumite reguli menite să asigure siguranţa tuturor schiorilor.

De exemplu, Austria, ca destinație recunoscută pentru resorturile sale de schi și pentru dotările impecabile pentru schiori și snowboarderi, investește anual sume considerabile în securizarea pârtiilor de schi și în asigurarea intervențiilor rapide în caz de accident.

Citiţi şi Travel trends: În Austria, turiştii români stau la 5 stele, merg cu familia şi cheltuiesc în medie mai mult decât nemţii

Din anul 2000 și până în prezent, Austria a investit peste 6 miliarde de euro în facilitățile de schi, aparatură, renovarea teleschi-urilor și a telecabinelor și suplimentar, jucătorii privați din industrie au investit încă aproximativ 11 milioane de euro în serviciile de salvamont (echipamente și traininguri). Pentru sezonul 2012 / 2013, invesțiile estimate depășesc 400 de milioane de euro.

Pentru că siguranța pe pârtia de schi ține foarte mult și de comportamentul schiorilor pe pârtie, în anul 2002 Federația Internațională de Ski a realizat un set de reguli ce trebuie respectate de schiori și snowboarderi:

1. Respectul față de ceilalți

2. Controlul vitezei: schiorul trebuie să își adapteze viteza și mișcările în funcție de abilitățile sale și de condițiile terenului, ale zăpezii și cele meteorologice, precum și în funcție de trafic.

3. Alegerea rutei astfel încât să nu îi pună în pericol pe cei aflați în fața lui. Ski_Wiedereinsteiger_QF[1]

4. Depășirea pe pârtie se realizează cu condiția să-i lase celui depășit suficient spațiu pentru a face orice mișcare voluntară sau involuntară.

5. Intrarea, pornirea sau oprirea pe pârtie se face doar după ce schiorul s-a asigurat, pentru a nu se pune în pericol pe sine sau pe alții.

6. Oprirea pe pistă: schiorul sau snowboarderul trebuie să evite să se oprească pe pârtie în locuri înguste sau cu vizibilitate redusă. Dacă a căzut într-un astfel de loc, el trebuie să se deplaseze de pe pârtie cât de repede.

7. Urcarea sau coborârea pe jos: exclusiv pe marginea pârtiei.

8. Respectarea semnelor și marcajelor.

9. Ajutorul: în cazul unui accident, orice schior sau snowboarder are datoria de a acorda ajutor.

10. Identificare: în cazul unui accident, orice schior, snowboarder sau martor, chiar dacă este responsabil sau nu, trebuie să se identifice (nume și adresă).

“Deși este un sport individual, schi-ul implică și o coordonare foarte bună cu restul schiorilor de pe pistă. Din acest motiv sunt foarte importante noțiunile de bază primite de schiori de la instructorii lor. Şcoala de schi austriacă este celebră în toată lumea pentru tehnica instructorilor și în special pentru accentul pus pe siguranța pe pârtie. Austria are 640 de școli de schi și 14.720 de instructori”, a declarat Michael Haubiz, instructor de Ski, Snowboard, Snowbike, ghid de rafting și supraveghetor pentru alpiniști.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *