Cu o investiţie de 100.000 de euro, noul magazin al  retailerul danez de încălţăminte şi accesorii ECCO este cea de-a doua locaţie deschisă în acest...
Ecco magazin 5Cu o investiţie de 100.000 de euro, noul magazin al  retailerul danez de încălţăminte şi accesorii ECCO este cea de-a doua locaţie deschisă în acest an, după Outlet-ul inaugurat în august 2013 în Cluj Napoca. Danezii urmează ca în noiembrie 2013 să deschidă primul magazin ECCO din Braşov. Magazinul din Promenada este cel de-al 7-lea magazin din Bucureşti şi cel de-al 15-lea la nivel naţional. Noua locaţie va fi inaugurată în data de 17 Octombrie 2013 şi va fi amplasată la parterul centrului comercial.

Noul magazin este al doilea magazin ECCO Unity din Bucuresti – un nou concept ce conferă magazinului o imagine mai modernă, mai elegantă și mai sofisticată. Față de conceptul anterior, Unity este caracterizat atât printr-un spaţiu mai aerisit, în care produsele ECCO ies mult mai bine în evidență, printr-un decor special al vitrinelor, cât şi printr-un sistem de sonorizare performant, care întregește experiența cumpărătorilor datorită muzicii ambientale special create pentru clienții ECCO.

Misiunea noastră este să oferim cea mai confortabilă încălţăminte din lume, în cele mai confortabile condiţii. Astfel, pregătim un proces amplu de refitting al magazinelor noastre din toată ţară, astfel încât să facem trecerea completă la conceptul Unity”

Victor Tighinean, Managing Director ECCO România

ECCO este în top 3 al celor mai mari producători de încălţăminte din lume, produsele sale putând fi găsite în cele 1.100 de magazine monobrand şi în 14.000 de alte puncte de vânzare din  91 de ţări.

În septembrie 2013, ECCO a fost desemnat Best Shoe Manufacturer of the Year 2013, pentru a doua oară. Premiul a fost acordat la prestigiosul eveniment Schuhkurier & Pas Award din Düsseldorf, Germania, fiind unul dintre cele mai importante premii din industria de încălţăminte.

ECCO a fost recunoscut pentru profilul său global de calitate, preţ şi performanţă fiind singurul dintre producătorii majori de încălţăminte din lume care deţin şi controleazã fiecare pas al procesului de producţie – de la prelucrarea pieii la manufacturarea produselor finite, în fabricile sale proprii, şi pînă la livrarea acestora  în magazinele sale.

Noul magazin ECCO, care va fi inaugurat în cadrul Promenada Mall, vă asteaptă cu noua colecţie toamnă-iarnă 2013, caracterizată prin simplitate şi funcţionalitate. Designul noilor produse este elegant şi modern. La deschidere, clienţii vor fi întâmpinaţi cu şampanie, ciocolată şi multe surprize!

În prezent, ECCO deţine magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi şi Timişoara,  in curand si in Brasov, precum  şi magazinul online www.ecco-shoes.ro.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *