Datele medicale colectate la nivel internaţional arată faptul că peste un sfert din cazurile de cancer se înregistrează în Europa, iar 15.000 dintre bolnavi...
hospitalDatele medicale colectate la nivel internaţional arată faptul că peste un sfert din cazurile de cancer se înregistrează în Europa, iar 15.000 dintre bolnavi sunt copii și adolescenți. Ratele de supraviețuire în cazul acestei boli au crescut la 80% în urma noilor tratamente din tările dezvoltate.

În acelaşi timp, 60.000 de copii din tările în curs de dezvoltare mor în fiecare an din cauza diferitelor tipuri de cancer, de cele mai multe ori  tratabile, iar în România peste 400 de copii mor în fiecare an din același motiv.

O treime din formele de cancer întâlnite în rândul copiilor este reprezentată de leucemie, iar leucemia acută limfocitară (ALL) și leucemia mieloida acută (LMA) sunt cele mai frecvente. Cancerul cerebral și alte tipuri de cancer ale sistemului nervos constituie o cincime din cazurile de cancer întâlnite în rândul copiilor. Deși în ultimii 50 de ani progresele înregistrate în tratamentele cancerului la copii au fost enorme, aproximativ 25% dintre pacienți mor din cauza acestei boli.

Din 2006 până în 2010, 3 din 100.000 de copii au murit din cauza cancerului în Uniunea Europeană, dar în multe tări din nordul și vestul Europei mortalitatea în rândul copiilor este sub acest nivel. În tările din sudul și estul Europei, rata este mult mai mare, iar statisticile arată că România are cea mai ridicată rată de mortalitate în rândul copiilor din cauza cancerului.

Numarul copiilor bolnavi de cancer din România a crescut în ultimii ani. În fiecare an aproximativ 400-500 de copii și tineri  sunt diagnosticați cu această boală gravă. În România, cancerul rămâne principala cauză de mortalitate determinată de o boală în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 1 și 19 ani.

“Statisticile sunt alarmante; orice părinte ar trebui să ia în considerare încheierea unei asigurări private de sănătate cu acoperire internațională, cel puțin pentru copilul său. Planurile oferite de noi pentru copii sau adolescenți asigură acoperire oricând și oriunde în lume, pentru orice problemă medicală, inclusiv cazurile grave de cancer, pornind de la o sumă anuală de 142 euro.” spune Alida Coman, Coordonator Marketing si PR, MediHelp International.

MediHelp International este cel mai important furnizor de asigurări private de sănătate din Europa Centrală și de Est și este prezent pe piața din România începand cu 1999. MediHelp International este manager de distribuție al BUPA International în Ungaria, România și Bulgaria. MediHelp International este broker de asigurări al Bupa International în România, Ungaria și Bulgaria.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *