Dezvoltatorul imobiliar lider de piață Adama, deținut exclusiv de Immofinanz Group, a fost premiat cu distincția Highly Commended, înscriindu-se printre companiile câștigătoare ale prestigiosului...
Evocasa SelectaDezvoltatorul imobiliar lider de piață Adama, deținut exclusiv de Immofinanz Group, a fost premiat cu distincția Highly Commended, înscriindu-se printre companiile câștigătoare ale prestigiosului concurs International Property Awards în cadrul competiției regionale europene din 2013. Compania a concurat cu proiectul său imobiliar premium din București, Evocasa Selecta, la categoria Development Multiple Units.

În urma succesului obținut, Andreas Holler, CEO Adama, a participat la European Property Show, o gală de înaltă clasă, organizată la Londra pe data de 24 septembrie 2013. În cadrul evenimentului, companiile declarate câștigătoare au fost anunțate ce premiu au obținut.

Este cu adevărat o onoare pentru Adama să obțină o distincție de prestigiu și să se bucure de recunoaștere internațională printr-un proiect local din România. Acest premiu ne confirmă eforturile continue pe care le depunem pentru a ridica standardele de construcție pe piața rezidențială din România și ne responsabilizează să ne menținem țelul în această direcție”

Andreas Holler, CEO Adama Group

Bazându-se pe succesul evenimentelor de business organizate anterior, gala International Property Awards a găzduit în aceeași zi și evenimentul Property Show, gândit sub forma unei serii de evenimente profesionale de networking – seminarii, mese rotunde și expoziții, la care au participat reprezentanți din conducerea unor companii de renume, inclusiv președinți, CEO sau manageri.

Evocasa Selecta, proiectul care a obținut premiul Highly Commended, este ansamblul rezidențial premium din portofoliul Adama. Amplasat în centrul Capitalei, clădirea cu un design deosebit este o combinație elegantă între vechiul și noul București, între istoria arhitecturală a orașului și formele futuriste. Evocasa Selecta este o clădire de 10 etaje, oferind 77 de apartamente de 2, 3 și 4 camere.

Proiectul reprezintă o oportunitate de investiție atât pentru clienții interesați să se mute într-o casă nouă, cât și pentru aceia care intenționează să își plaseze economiile într-un ansamblu cu o perspectivă promițătoare. Principala provocare în realizarea construcției a fost să ofere viitorilor locatari un produs rezidențial premium, localizat în cea mai bună zonă din oraș, în apropierea celor mai cunoscute bulevarde și care să le asigure toate facilitățile de care pot avea nevoie.

European Property Awards fac parte din faimoasa competiție International Property Awards, competiția cu cea mai ridicată cotă din lume în funcție de valoarea proiectelor înscrise. Titulatura de câștigător al acestui concurs este un simbol al excelenței în industrie la nivel global.

European Property Awards se numără printre cele mai prestigioase distincții dedicate segmentului rezidențial și comercial din piața imobiliară. Un juriu de calibru, format din experți internaționali identifică cele mai semnificative proiecte finalizate, precum și agențiile imobiliare de calitate din Europa. Rusia și Turcia conduc în clasamentul tărilor cu cele mai multe premii obținute de-a lungul timpului.

La finalul acestui an, câștigătorii European Property Awards care au obținut cel mai mare punctaj vor concura în fața celorlalte companii premiate din Asia, Africa, UK, America de Nord și de Sud și Arabia, stabilindu-se astfel câștigătorul la nivel mondial din fiecare categorie.

  • Casa Nobel

    29/09/2013 #1 Author

    Proiectul este unul inedit, apartamentele au suprafete generoase dar tind sa cred ca a fost propulsat pe primul loc in top datorita amplasamentului foarte bun aproape de centrul Capitalei dar si a prestigiului dezvolatatorului.

    Mai sunt si alte proiecte imobiliare in Capitala cel putin la fel de spectaculoase dar din pacate nu sunt situate in zone atat de accesibile.

    Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *