YouthBank Sibiu a dat startul celei de-a doua ediții de program la noi în oraș și recrutează noi membri din rândul liceenilor sibieni. Tinerii...
youthbankYouthBank Sibiu a dat startul celei de-a doua ediții de program la noi în oraș și recrutează noi membri din rândul liceenilor sibieni. Tinerii dornici să se implice în comunitate, cei cărora le place voluntariatul și doresc să aibă acces la un cadru optim de dezvoltare personală și profesională, pot să aplice la YouthBank până la data de 13 octombrie.

Programul YouthBank pornește de la premisa că tinerii sunt o resursă pentru comunitățile locale și încurajează inițiativa civică, responsabilitatea și asumarea de către tineri a rolului de lideri. Aceștia se implică în mod practic în acțiuni și decizii locale, prin crearea și utilizarea unui fond care susține inițiativele tinerilor. Participarea la program îi ajută pe membrii echipei YouthBank să-și dezvolte abilități de leadership, planificare, mobilizare de resurse, negociere, comunicare și management financiar.

Rezultatele primului an YouthBank la Sibiu s-au concretizat în finanțarea cu 11.060 lei a 8 inițiative propuse de 36 de elevi din 9 licee sibiene și implementate cu sprijinul a 50 de voluntari.

Daiana Șargan, unul din cei 10 membrii ai primei echipe YouthBank Sibiu, spune despre implicarea ei în program: “YouthBank – un capitol din viaţa mea, prin care mi-am dezvoltat abilităţile de lider, lucrând în echipă, identificând nevoi şi soluţii la acestea. Da, am devenit sensibili la nevoile comunității şi aşa am dobândit acel <<îmi pasă>>. Nu am stat prea mult pe gânduri când am aflat de YouthBank, mi-am spus doar <<cine nu şi-ar dori să înveţe experimentând direct!?>>”.

Partenerul local al programului YouthBank este centrul de limbi străine ProLanguage. Diana Tatu, directorul ProLanguage, spune despre implicarea centrului în susținerea programului YouthBank: ”Pentru tineri, YouthBank reprezintă noi cunoștințe, experiențe și oportunități, o excelentă școală de dezvoltare personală și un model de implicare activă in comunitatea noastra. Investind în acești tineri, investim de fapt într-o nouă generație de lideri, cu o atitudine responsabilă care încurajează filantropia și inițiativa civică.”

Liceenii sibieni care doresc să facă parte din echipa YouthBank pot să aplice completând formularul de înscriere pe www.youthbank.ro/inscriere și atașând la acesta o scrisoare de motivare în care să răspundă la întrebările: “Care crezi că este cea mai mare nevoie a tinerilor și ce soluție ai propune?” și “Cum ai putea ajuta comunitatea dacă ai face parte din echipa YouthBank?”. Termenul limită pentru trimiterea aplicațiilor este 13 octombrie 2013.

Asociația pentru Relații Comunitare a inițiat în 2006 programul YouthBank și coordonează o rețea națională de parteneri dedicați dezvoltării locale a programului, pornind de la un set comun de principii și standarde. Programul este implementat local de Fundația Comunitară Sibiu.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *