MedLife îşi extinde serviciile în zona Braşovului şi lansează primul centru medical multidisciplinar în municipiul Făgăraş. Centrul Medical MedLife Făgăraş vine în întâmpinarea pacienţilor...

medlifeMedLife îşi extinde serviciile în zona Braşovului şi lansează primul centru medical multidisciplinar în municipiul Făgăraş. Centrul Medical MedLife Făgăraş vine în întâmpinarea pacienţilor cu o gamă largă de servicii medicale, oferind expertiză pentru următoarele specialităţi: alergologie, cardiologie, oncologie, diabet, nutriţie şi boli metabolice şi reumatologie. O echipă medicală cu experienţă va oferi consultaţii de specialitate, diagnostic şi tratament pacienţilor din Făgăraş şi zonele limitrofe. 

Totodată, în cadrul noii unităţi funcţionează un centru de recoltări, astfel încât pacienţii pot beneficia de analize din toate domeniile medicinei de laborator: biochimie, hematologie, coagulare, imunologie, microbiologie, anatomie patologică, citologie, biologie moleculară, toxicologie, dar şi de analize speciale care se procesează în Franţa prin intermediul parteneriatului încheiat de MedLife cu cel mai cunoscut laborator din Franţa, Cerba.

Centrul Medical MedLife Făgăraş este cea de-a 7-a unitate deschisă de MedLife în zona Braşovului, după ce în luna aprilie a inaugurat un Centru de Permanenţă de Zi în Afecţiuni Osteoarticulare, în cadrul Spitalului MedLife Braşov.

MedLife s-a lansat pe piaţa din Braşov în anul 2010, ca urmare a finalizării unei tranzacţii de preluare în proporţie de 80% din Policlinica de Diagnostic Rapid SRL. Ulterior, în 2011, compania a investit în dezvoltarea unui spital multidisciplinar, dar şi în achiziţionarea, în proporţie de 100%, a clinicii Eva, prima maternitate privată din România.

La ora actuală, Braşovul este cel de-al doilea centru de business pentru MedLife, fiind prezent cu un spital pluridisciplinar, o maternitate, două hyperclinici, două laboratoare de analize medicale, unul în Braşov şi altul în Sfântul Gheorghe, un centru medical multidisciplinar la Făgăraş şi un centrul de permanenţă de zi pentru afecţiuni osteoarticulare în cadrul spitalului MedLife Braşov.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *