AOC prezintă un nou monitor ultra rapid, creat pentru a răspunde rigorilor celor mai pretențioși utilizatori, de la gamerii competitivi la profesioniștii aflați în...
e2462Vwh-BW_side_to_left_liquid_designAOC prezintă un nou monitor ultra rapid, creat pentru a răspunde rigorilor celor mai pretențioși utilizatori, de la gamerii competitivi la profesioniștii aflați în căutarea unui design care să se integreze armonios în spațiul de lucru.

AOC a echipat modelul e2462Vwh cu panouri TN LED de ultimă generație, ce afișează imagini uimitor de realiste pe ecranul de 60 cm (23.6″) al monitorului. Având o rezoluție Full HD de 1920 x 1080, modelul beneficiază de o luminozitate superioară, de 250 cd/m² care, alături de rata de contrast static de 1000:1 (rată de contrast dinamic de 50.000.000:1) oferă claritate maximă și culori vibrante chiar și în timpul vizionării de filme. În același timp, scenele de acțiune desfășurate într-un cadru întunecat, în care contururile obiectelor sunt greu de perceput, sunt redate într-o calitate superioară. Negrul este cu adevărat intens, putând fi cu ușurință distins de celelalte nuanțe întunecate.

Un alt punct forte al noului monitor AOC este rata de răspuns ultra rapidă, de numai 2 ms GTG, ce oferă un avantaj considerabil gamerilor în timpul partidelor de joc unde viteza de reacție este cheie. Modelul promite  lag redus și eliminarea efectului de ghosting, contribuind la o experiență de gaming ce răspunde la cele mai înalte exigențe.

AOC a integrat în cel mai recent model porturi D-SUB și HDMI, ceea ce permite conectarea sa atât la PC-uri și notebook-uri, cât și la dispozitive media precum Blu-Ray Playere. Monitorul este, de asemenea, compatibil HDCP, pentru a reda o gamă extinsă de conținut.

AOC e2462Vwh promite atât performanță superioară, cât și un design minimalist și stilat, care se integrează în orice spațiu de lucru modern. Corpul subțire alb-negru este susținut de un picior elegant, în formă de L, care îi conferă un aspect aparte. Piciorul permite, de asemenea, aplecarea ecranului pentru un plus de confort și o poziție optimă în fața monitorului. Un spațiu de lucru curat este una dintre condițiile unui mediu de lucru plăcut. De aceea, design-ul monitorului AOC elimină aglomerarea inestetică de cabluri; acestea se conectează la monitor prin intermediul porturilor situate în partea din spate a piciorului, fiind ascunse discret.

Noul model integrează soluțiile software inteligente regăsite și pe celelalte modele de top de la AOC. Printre acestea se numără e-Saver, ce permite un consum minim de energie pentru diversele stări ale PC-ului (oprit, pornit, Sleep, sau modul Screen Saver). Tot prin intermediul acestei funcții poate fi programată și perioada de inactivitate necesară pentru închiderea automată a monitorului. i-Menu permite schimbarea setărilor doar cu ajutorul mouse-ului, în timp ce Screen+ divide ecranul în 4 cadrane ce pot afișa conținut individual.

Monitorul AOC e2462Vwh va fi disponibil din luna octombrie în magazinele specializate la un preț recomandat de 699 lei.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *