Casa Frumoasă anunță prezența în magazin a colecțiilor toamnă-iarnă 2013-2014 a celor mai reprezentative branduri ce se adresează vestimentatiei masculine de lux precum Scabal,...
Elegance 7Casa Frumoasă anunță prezența în magazin a colecțiilor toamnă-iarnă 2013-2014 a celor mai reprezentative branduri ce se adresează vestimentatiei masculine de lux precum Scabal, Salvatore Ferragamo, Loro Piana, Brioni, Santoni, Lanvin Men, Jacob Cohen, Emanuele Maffeis, Zimmerli. Moda feminină va fi susținută de nume sonore internaționale: Salvatore Ferragamo, Loro Piana, Fabiana Filippi, Missoni, Blumarine, Roccobarocco, Elegance, Marc Cain, Basler.

Men FW 13/14:

Scabal

Scabal, brandul londonez renumit în lume pentru cele mai nobile țesături din fibră naturală, aniversează anul acesta 75 de ani de existență.

Flerul creativ îmbinat cu excelența tehnică rezumă noua colecție toamnă/iarnă 2013-2014 destinată în exclusivitate domnilor.

Calitatea materialelor tradiționale este desăvârșită de un styling contemporan pentru a oferi o experiență de lux deplină barbatului care pune preț pe reputația sa. Dacă Dl. Stil este mai clasic și mai romantic, Dl. Strategie este orientat spre business, un gentleman care se află în elementul său atunci când se află într-o clădire de birouri monumentală.

Din lână pură, în amestec cu cea mai fină mătase, cașmir, bumbac sau tweed, piesele colecției vin cu un aer retro, unde auriu, roșu, verde deschis, albastru mediu, bej, gri sau navy sunt culorile predominante. Just in Time, Galaxy, Triple A, Salt and Pepper sau Sleek  sunt texturile potrivite pentru noul costum de business made-to-measure, în timp ce Shetland & Donegal, Noble Tweed, Gallery, Loch Fyne, Cashmere Corduroy sunt doar câteva din opțiunile disponibile pentru crearea sacourilor preferate.

Gama de accesorii Scabal s-a extins pentru a se potrivi cu cele mai recente outfit-uri.

Salvatore Ferragamo

În colecția The Night Lights, Massimiliano Giorretti îl aduce pe bărbatul Salvatore Ferragamo pe străzile întunecate ale New York-ului ploios. Piesa vedetă a liniei sale este paltonul din cașmir sau piele, asortat la pantalonii slim. Jocul mat-lucios dintre pielea glossy și lâna neagră, accentele “rubber-like” la fermoare și buzunare dar și paleta unică de culori, de la midnight blue, verdele pădurii, la negru smoală nu trec neobservate.  Tricotajele capătă dimensiuni 3D prin modelele vivide și gulerele înalte, într-un experiment luxuriant obținut prin combinația de neopren, lână și mătase.

Brioni

În acest sezon stilul Brioni rămâne unul studiat, inspirat din călătoriile de business cu trenul. Toate elementele colecției, de la piesele vestimentare la accesorii, se învârt în jurul imaginii omului de afaceri impecabil, cu clasă, îmbrăcat în paltonul său de cașmir, însoțit de servieta sa din piele de crocodil. Iconicii umeri italieni sunt modernizați prin introducerea unei noi tăieturi numite “Gaetano” care face mânecile să pară mai subțiri,  răscroiala mânecii mai mică și linia pantalonului mai conică. Culorile noii colecții pornesc de la bej, maro închis, cărbune, crem la roșu de Burgundia sau albastru safir.

Santoni

Conceptul din spatele colecției Santoni toamnă/iarnă 2013-14 este reprezentat de bărbatul determinat, care păstrează un stil clasic, dar totodată original. Inspirația, provenită din anii ’20 până astăzi a dat naștere unei colecții armonioase, care combină pasiunea cu tradiția și elementele avangardiste. Nuanțele bogate de albastru ultramarin, verde, roșu de Burgundia și marouri și materialele de lux folosite, de la crocodil la catifea, fac ca modelele „Worker”, „Retro clin d’oeil” și “Santoni Escape” să reflecte evoluția brandului. Totodată definesc stilul vestimentar al unui dandy modern veritabil, inspirat de combinația retro – chic.

Lanvin Men
Alber Elbaz și Lucas Ossendrijver au dat viață, prin noua colecție, unui adevărat manual de stil al bărbatului “neoclasic”. Paltoanele, trench-urile și jachetele din piele dublă fără căptușeală, pantalonii slim și hanoracele supradimensionate sunt câteva din piesele regândite ca volum și tehnică de croială care își propun să ilustreze confortul urban. Accesoriile, parte din tradiția casei de modă, au un look industrial, fiind realizate din lanțuri metalice sau benzi colorate. Cravatele slim a la Mod au printuri și modele care amintesc de lumea mineralelor.

Culorile neutre ale colecției sunt luminate de gradații de magenta, roz somon, verde păun și de texturi prețioase precum cașmir, mătase, chiffon sau tweed.

Jacob Cohen

Finețea pieselor din denim, piele vintage și pantaloni tailor made a noii colecții Jacob Cohen este pusă în valoare de pianistul Jonas Mason, care alături de modelul Eva Riccobono și de fotograful Matteo Ceccarini a realizat campania de toamnă.

Emanuele Maffeis

Cu fiecare nou sezon, pasiunea pentru țesăturile de lux Emanuele Maffeis prezintă o selecție de mai bine de 500 de țesături alese din întreaga lume, de la bumbacul egiptean, cașmir irlandez și mătase italiană. Dedicarea și pasiunea croitorilor specializați dă naștere unor articole vestimentare made- to- measure perfecte, personalizate până în cele mai mici detalii.

Zimmerli

Prestigiosul brand elvețian vine în acest sezon cu garanția celei mai fine lenjerii handmade. Confortul excepțional realizat într-un stil sofisticat al pieselor care compun noua colecție reprezintă angajamentul personal pentru un rafinament elegant al oricărui gentleman.

Women FW 13/14:

Salvatore Ferragamo

Cu o precizie arhitecturală, Massimiliano Giornetti  propune pentru sezonul rece o garderobă extrem de feminină, în culorile navy, gri, alb sau negru și aduce în actualitate spiritul anilor ’60. Fustele mini, asortate la jachete scurte cu mai multe straturi de revere și paltoanele sunt elementele cheie ale colecției în care se regăsesc articole din blană de castor și alpaca.

Fabiana Filippi

Povestea colecției Fabiana Fillipi reflectă stilul de viață italian și aduce în prim plan pasiunea de a crea materiale unice din cele mai nobile și delicate fibre.

Missoni

Ultra-feminină, dinamică și încrezătoare, femeia Missoni poartă în acest sezon fuste cu fante adânci, rochii cu o lungime ce atinge genunchii, cu nasturi pe o parte sau maxi, cu tivul ușor evazat, pentru un aspect de sirenă seducătoare. Jachetele de lungime scurtă și paltoanele lungi, confortabile, din lână și blană reiau motive geometrice și clasice. Texturile variază de la transparent la opac, mătase și cașmir, satin pentru un efect dinamic seducător, printuri sau tricotaje.

Rafinată și inovatoare în materiale, fabricație, construcție și finisaje, garderoba este completată de pantofi din piele de căprioară, ponei și plasă de nailon.

În iarna Missoni  coexistă culorile perlate, tonuri clare, de la alb roz până la gri, aluminiu, oțel sau negru.

Blumarine

Pentru noul sezon, Anna Molinari propune un nou concept care combină culoarea și strălucirea, acela de “confort couture”: construcții vestimentare care sunt în același timp confortabile și moi. Tricotajele din cașmir, elaborate, oferă o simplitate vizuală care dezvăluie tehnicile sofisticate ale stilului feminin și totodată masculin, unde pastelurile se joacă cu albul și negrul.

Roccobarocco

Inspirată din stilul masculin prin introducerea costumelor și cravatelor, colecția Roccobarocco accesorizează, într-o manieră unică fustele florale cu accente de gri cărbune la cravata gri metalizat, cămașa albă la jacheta neagră de piele. Alternativ, un costum feminin cu aceleași motive florale vine perfect cu o cămașă albă și aceeași cravată brocart. Elementul definitoriu care leagă întreaga colecție este cravata, pe alocuri fiind înlocuită cu o panglică neagră, legată ca o fundă, în stilul colonelului Sanders. Colecția mai cuprinde fuste plisate metalizate, topuri ombre si piese din dantelă. Albastrul, verdele smarald si corai sunt culorile vedetă pentru acest sezon.

 

Marc Cain

Temele colecției sunt inspirate din peisajele naturale, arhitectură și artă, un mix stilistic care combină într-o manieră contemporană moda, șarmul și eleganța cu extravaganța. Culori artistocrate precum nisip și nuanțe de castaniu, crem, pasteluri vibrante își găsesc potrivirea în blănuri lejere, luciul satinului, degradeuri delicate și elemente grafice. “Central Park”, “Palais Royal” și “Sanssouci” sunt doar câteva din numele colecțiilor Marc Cain disponibile la Casa Frumoasă în această toamnă.

Basler

Basler este o companie cu tradiție și sub leadershipul creativ al lui Brian Rennie continuă să surprindă și să se distingă prin calitatea excepțională a materialelor în combinații de negru-auriu cu accente metalice. Colecția Casual propune o cromatică bogată în bordouri, albastru și roz fiind modernă și grafică, în timp ce golden label vine cu o serie de rochii elegante, spectaculoase, predominant negre, aurii și roșii.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *