Intel Corporation a anunţat gama Intel® Solid-State Drive (SSD) Professional, care include seria Intel® Solid-State Drive Pro 1500. Noile SSD-uri dedicate segmentului business sunt...
Robert CrookeIntel Corporation a anunţat gama Intel® Solid-State Drive (SSD) Professional, care include seria Intel® Solid-State Drive Pro 1500. Noile SSD-uri dedicate segmentului business sunt construite pentru o desfășurare rapidă a activităţilor de IT şi administrare securizată, oferind în acelaşi timp costuri reduse de proprietate şi performanţă crescută.

Trecerea la dispozitive bazate pe SSD-uri poate creşte productivitatea angajaţilor unei companii cu până la 13%, potrivit unei cercetări a J. Gold Associates. Seria de SSD-uri Pro 1500 le permite departamentelor de IT să reducă costurile şi să crească performanţa angajaţilor prin funcţiile avansate de securitate şi management ale device-urilor. Intel® Stable Image Platform Program asigură faptul că driverele cheie fac trecerea către Intel® SSD Pro 1500 simplu şi uşor. Abilitatea de a administra şi diagnostica de la distanţă componentele de la nivel de drive asigură o mentenanţă uşoară a PC-ului şi reparaţii mai puţine.

Seria Intel® SSD Pro 1500 protejează datele împotriva accesului neautorizat cu ajutorul unor funcții de securitate pentru companii, inclusiv criptare AES pe 256 biţi şi sistemul de management Opal. Noile SSD-uri Pro 1500 sunt construite pentru a funcţiona cu cea de-a patra generaţie a gamei de procesoare Intel® Core™ cu tehnologia Intel® vPro™. Cu ajutorul Intel Setup and Configuration Software, managerii de IT rezolvă problemele înainte ca ele să apară prin administrarea la distanţă a dispozitivelor şi diagnosticarea rapidă a acestora.

“Angajatul modern din companii este mereu în mișcare şi lucrează în medii diverse”, a declarat Rob Crooke, Vicepreşedinte Intel şi General Manager al Non-Volatile Memory Solutions Group, Intel. “Seria Intel SSD Pro 1500 le asigură angajaţilor flexibilitatea, autonomia bateriei şi performanţa de care au nevoie, în timp ce departamentul de IT se asigură că datele sunt securizate şi că dispozitivul poate fi administrat de la distanţă. Integrarea cu tehnologia Intel® vPro™ ne permite să oferim soluţii complete pentru utilizatorii de business”.

Maximizarea eficienței muncii cu ajutorul unor dispozitive subţiri şi uşoare este esențială pentru creșterea productivității şi pentru reducerea cheltuielilor legate de IT. Seria Intel® SSD Pro 1500 se adresează acestei nevoi prin noi dimensiuni reduse, precum formatul M.2, cu consum redus de energie, prin care consumul în modul idle este cu 90% mai mic comparativ cu cel al hard disk-urilor. Formatele de dimensiuni mici şi consumul redus de energie permit dezvoltarea de dispozitive reduse, cu autonomii mari, inclusiv dispozitive 2 în 1, Ultrabook-uri® şi tradiţionalele PC-uri.

“Prin îmbunătăţirea securităţii, administrării şi costului de proprietate, noile SSD-uri pentru mediul de business vor permite dezvoltarea de PC-uri bazate pe tehnologia Intel® vPro™ pentru mediul de business, oferind în același timp viteză şi autonomie crescută a bateriei”, a declarat Rick Echevarria, Vicepreşedinte al PC Client Group şi General manager al Business Client Platform Division, Intel. “Suntem de părere că aceste SSD-uri în combinaţie cu tehnologia vPro™ şi instrumente precum Intel Setup and Configuration Software vor sprijini inovaţia în rândul producătorilor de software şi vor îmbunătăţi PC-urile dedicate companiilor”.

SSD-urile Intel oferă cea mai bună fiabilitate din industrie şi rată anuală de defectare (AFR) sub 1%. AFR-ul celorlalte SSD-uri şi hard disk-uri poate atinge 5% sau mai mult. Funcționarea ineficientă a SSD-urilor poate costa foarte mult departamentele de IT. SSD-urile Pro 1500 au fost construite pentru a reduce costurile şi maximiza eficiența angajaților care rezultă în urma nefuncționării optime a dispozitivelor de stocare. SSD-urile Intel oferă validarea driverelor, pentru a permite soluții stabile și compatibilitatea cu cele mai noi software-uri.

Noua serie Intel® Solid-State Drive Pro 1500, la fel ca toate SSD-urile Intel, sunt expuse la standul Non-Volatile Memory Solutions Group (numărul 812) din cadrul Intel Developer Forum (IDF). Evenimentul are loc în perioada 10 – 12 septembrie la Moscone Center West în San Francisco.

Mai multe informaţii despre SSD-urile Intel pot fi găsite la www.intel.com/go/ssd sau www.intel.com/newsroom/ssd. Urmăriţi informaţiile despre SSD-urile Intel pe Twitter, la @intelssd, sau pe communities.intel.com.

 

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *