Potrivit celui mai recent studiu realizat de International Data Corporation (IDC) SIVECO Romania detine 7,9% din piata locala de servicii IT. Specialistii IDC apreciaza...
siveco_romaniaPotrivit celui mai recent studiu realizat de International Data Corporation (IDC) SIVECO Romania detine 7,9% din piata locala de servicii IT.

Specialistii IDC apreciaza ca – pentru anul 2012, din gama serviciilor IT – cerinta esentiala a pietei interne a fost cea pentru serviciile de integrare de sisteme. Pe acest segment, in care este prioritara corelarea si gestionarea volumelor mari de date, compania ocupa primul loc si inregistreaza o cota de piata de 16,8%.

Expertiza SIVECO in domeniul educatiei o situeaza in pozitia de lider si la categoria de “Training and Education Services” in care detine o cota de piata 17,2%.

Compania a lansat in 2012 Prescriptia electronica, un proiect realizat pentru Casa Nationala de Asigurari de Sanatate de catre un consortiu de firme din care fac parte HP si SIVECO. In numai 4 luni de la lansare se eliberasera peste 3 milioane de retete electronice.

“Portalul Educational SEI (Sistemul Educational Informatizat), proiect realizat de SIVECO pentru Ministerul Educatiei, face fata cu brio, de multi ani, celui mai mare aflux de vizitatori interesati de rezultatele privind admiterea in liceu si la bacalaureat. Repartizarea computerizata este cel mai mare proiect din Romania care functioneaza pe tehnologie cloud. Si in 2012, ca si in anii precedenti, portalul SEI a fost pe locul 1 atat in clasamentul general al site-urilor scrise in limba romana, cat si la categoria Educatie/Invatamant, inregistrand milioane de pagini afisate, in perioada examenelor de liceu si bacalaureat. In plus, cautarile google din 2012 indica faptul ca in topul subiectelor de interes pentru internautii romani este sintagma “rezultate bacalaureat””, au declarat oficialii SIVECO.

Printre proiectele internationale realizate de compania romaneasca se numara cele realizate pentru organizatiile Comisiei Europene. Anul trecut, SIVECO Romania a derulat peste 20 de contracte, pentru Oficiul de Publicatii al Uniunii Europene, pentru EUROSTAT – Institutul de Statistica al Uniunii Europene, pentru Agentia Europeana de Siguranta a Aviatiei, pentru EuropeAid – Directia Generala pentru Dezvoltare si Cooperare.

De asemenea, compania a demarat proiectul pentru dezvoltarea portalului DOLCETA, al Agentiei Executive pentru Sanatate si Consumatori a Comisiei Europene. In cadrul portalului Dolceta, dedicat educatiei consumatorilor europeni din 27 de tari, SIVECO furnizeaza servicii de web management si conținut de eLearning.

Intre proiectele internationale demarate in 2012, se inscrie si cel al Comunitatii Europene pentru Administratia Vamala din Republica Macedonia „Integrated Tariff Environment – ITE”. Proiectul, realizat de SIVECO Romania in parteneriat cu BULL Romania, are ca scop consolidarea capacitații operaționale a Administratiei Vamale din Republica Macedonia, in conformitate cu standardele Uniunii Europene, si asigurarea compatibilitatii si interoperabilitatii depline a sistemelor informatice vamale cu cele utilizate in UE.

In Kazakhstan, tot in 2012, SIVECO Romania finalizat cu succes prima etapa de dezvoltare si implementare de continut educational digital in scoli. Aceasta etapa s-a desfasurat in perioada martie – octombrie 2012 si a constat in furnizarea unei colectii de 4.200 lectii interactive in limba rusa si kazaha pentru materii precum fizica, matematica, algebra, geometrie, dar si materii vocationale.

De asemenea, SIVECO Romania a incheiat un parteneriat strategic cu Scoala de Studii Politice NUR Otan, in vederea promovarii celor mai inovative mijloace si tehnologii pentru modernizarea managementului resurselor umane si dezvoltarea formarii profesionale prin intermediul eLearning si TIC, pentru functionarii publici si managerii de institutii din Kazakhstan.

“Suntem prezenti in 27 de tari de pe patru continente. Analizele IDC arata ca serviciile IT sunt esentiale pentru functionarea economiei globale si a societatii in ansamblu, fiind indispensabile pentru functionarea lumii moderne. Tot ele ne atrag atentia asupra cresterii permanente a complexitatii organizationale. Centre de cost multiple, structuri descentralizate de decizie, nevoia de reproiectare a unor “procese organice” dezvoltate de-a lungul a zeci de ani, gestionarea a milioane de utilizatori și a unor volume uriase de date, confruntarea cu atitudini conservatoare si obisnuinta utilizatorilor finali de a face lucrurile cum sunt, nu neaparat asa cum ar trebui sa fie facute, reprezinta doar cateva dintre obstacolele care trebuie depasite in procesul de integrare in mediul digital”, a declarat Irina Socol, Presedinte si Director General SIVECO Romania.

Compania a fost infiintata in 1992 si are, la nivel international, peste 1.300 de angajati.

Actionarii SIVECO Romania sunt Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investitii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V si SIVECO Management Team.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *