Samsung, unul dintre cei mai importanţi jucători din tehnologie, a prezentat în ziua debutului oficial al târgului de electronice IFA 2013, viziunea companiei în...
samsung-logo-0011Samsung, unul dintre cei mai importanţi jucători din tehnologie, a prezentat în ziua debutului oficial al târgului de electronice IFA 2013, viziunea companiei în ceea ce privește dispozitivele viitorului, lansând cele mai avansate Smart TV-uri, electrocasnice și soluții de imprimare.

„Unul dintre secretele succesului nostru este reprezentat de eforturile constante pe care le depunem pentru a înțelege modul în care utilizatorii folosesc tehnologia. Aceste informații stau la baza fiecărui device pe care îl creăm. Astfel, putem oferi de fiecare dată soluții și servicii care îmbunătățesc stilul de viață al utilizatorilor, oferindu-le mai mult confort,” a declarat Boo-Keun Yoon, Președinte si CEO al Samsung Electronics.

Samsung a ocupat pozitia de lider pe piața europeană a televizoarelor în ultimii 9 ani, oferind utilizatorilor europeni soluții inovatoare precum televizoarele LED sau plasmele care au surprins datorită culorilor uimitoare, negrului intens și imaginilor cu contrast puternic. Acum, Samsung a deschis noi orizonturi, introducând o soluție revoluționară – Samsung UHD TV, alături de televizoarele cu tehnologie OLED, pentru experiențe desăvârșite.

Anul trecut, Samsung a vândut doua televizoare la fiecare secunda în întreaga lume, iar în Europa compania a ajuns la o cotă de piață de 41% pe segmentul televizoarelor. Pentru a consolida poziția de lider european, Samsung a intervievat peste 18.000 mii de persoane din 18 țări europene pentru a înțelege nevoile și așteptările acestora de la un televizor. Rezultatele studiului au relevat faptul că imaginile de înaltă calitate, ecranele mari și interfețele intuitive sunt principalele caracteristici pe care utilizatorii le caută.

Gama de televizoare UHDF9000

Televizorul Samsung UHD F9000 răspunde perfect cerințelor formulate de persoanele intervievate, oferind o experiență desăvârșită pentru fiecare vizionare. Având peste opt milioane de pixeli și o rezoluție de patru ori mai mare decât un televizor Full HD, televizorul UHD F9000 este o revoluție în ceea ce privește redarea detaliilor, oferind imagini de o claritate superioara. .

Display-ul LED și procesorul de imagine Quadmatic Picture Engine generează culori intense și contrast puternic. Indiferent de rezoluția inițială a conținutului– SD, HD sau Full HD – procesorul adaptează imaginile, eliminand zgomotul și ajustând contrastul și calitatea pentru a reda imagini la o calitate superioară la rezoluție UHD. În plus, televizorul UHD F9000, alături de celelalte modele UHD oferă luminozitate ridicata , contrast superior și tonuri de negru cu profunzime datorită algoritmilor de scalare a imaginii.

Televizorul OLED Curbat

Televizorul OLED de 55 de inci reprezintă o inovație desăvârșită în domeniul divertismentului, fiind o modalitate de a anticipa viitorul tehnologiei în ceea ce privește calitatea imaginii și design-ul viitorului. Linia curbată, inspirată de conceptul ‘Timeless Arena’ este suportul perfect pentru culorile uimitoare redate de televizor. Fiecare pixel se luminează singur pentru a genera imagini perfecte, cu tonuri de negru intens și un contrast puternic, nemaiîntâlnit în cazul televizoarelor convenționale.

Curbura subtilă a ecanului oferă o profunzime perfectă, care nu poate fi redată de televizoarele clasice. Ecranul televizorului pare să plutească deasupra ramei metalice, oferind un sentiment de neegalat. Rezultatul este unul cu adevărat revoluționar pentru că televizorul redă culori impecabile, contrast puternic și imagini fără cusur.

Alături de intuitivul SmartHub și S Recommendation televizorul Curved OLED TV dezvăluie o nouă experiență a vizualizării conținutului pe zone separate datorită funcției Multi-View. Două persoane pot urmări în același timp, pe același ecran, două canale diferite. Această funcție este atât de avansată încât telespectatorii pot privi simultan orice combinație de imagini 2D și 3D.

Electrocasnice pentru o casă fericită

În 2013, business-ul de electrocasnice al Samsung a crescut cu 14%, fiind cea mai rapidă creștere a unui brand la nivel global. În Europa, Samsung este lider de piață pe segmentul de frigidere și cuptoare cu microunde de patru ani și isi propune sa devina lider de piață pe segmentul electrocasnicelor până în 2015.

Pentru a atinge acest obiectiv, Samsung își focusează atenția pe înțelegerea nevoilor consumatorilor la nivel local și pune accent pe pasiunile acestora, fiind astfel o sursă principală de inspirație pentru inovația în design-ul electrocasnicelor. La IFA 2013, Samsung a lansat o serie de noutăți și produse ce ajută utilizatorii să își îmbunătățească activitățile zilnice din propria locuință.

Aspiratorul Samsung Motion Sync 

Pornind de la nevoile specifice ale consumatorilor, Samsung a dezvoltat Aspiratorul Motion Sync SC20F70 pentru a fi ușor de utilizat. Design-ul revoluționar al aspiratorului Motion Sync permite manevrarea cu usurinta, reducând nevoia de mișcare a utilizatorului, in timp ce tehnologia inovatoare CycloneForce asigura performanta maxima prin puterea marita de aspirare. Tehnologia fără sac, comenzile pe mâner și senzorii ce detectează zonele de curatat, ofera performanțe excepționale cu o mobilitate superioară.

Frigiderul Food Showcase FS9000

Samsung a realizat o cercetare asupra modului în care familiile își organizează alimentele din propriul frigider și a constatat că rareori există o structură în amplasarea produselor. Frigiderul side-by-side Food Showcase are două secțiuni la interior: ShowCase și InnerCase. Acestea oferă acces mai ușor la alimentele pe care le consumăm în fiecare zi, oferind astfel un confort sporit pentru fiecare membru al familiei.

Cu design și finisaj minimalist, frigiderul Showcase are un volum de 834 litri și încorporează tehnologia Space Technology Max, ce permite pereților să fie mai subțiri și să izoleze mai bine în comparație cu frigiderele standard. Frigiderul Food ShowCase va fi accesibil pe piața din Europa la începutul anului  2014.

Inovație în imprimare pentru acasă și la birou

Samsung își dezvoltă portofoliul de imprimante punând accent pe mobilitate, îmbunătățirea experienței utilizatorilor și design, obiectivul fiind obținerea poziției de lider în rândul producătorilor de imprimante laser A4 și multifuncționale pana in 2017. Inovațiile aduse în mobilitate, securitate și creșterea dramatică a conținutului digital alimentează nevoia de dispozitive moderne care le permit utilizatorilor să-și gestioneze singuri serviciile de imprimare atât acasă, cât și la birou.

Samsung dezvoltă aplicații de imprimare încă din 2009, oferind o aplicație pentru smartphone-uri dedicată imprimării, suport Wi-Fi Direct, un buton special pentru imprimare, dar și noile Google Cloud Print și tehnologia NFC.

La Berlin, Samsung a prezentat prima imprimantă multifuncțională cu tehnologie NFC din lume, Xpress C460. Creată datorită dorinței consumatorilor de a avea mai multe opțiuni de comunicare și conectivitate, utilizatorii pot imprima fotografii și documente direct de pe smartphone cu o simplă atingere. Scanarea și trimiterea documentelor prin fax devin mai ușoare deoarece utilizatorii își pot sincroniza smartphone-urile cu imprimanta.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *