Producătorul de mobilă Lemet, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de profil, inaugurează cel mai mare magazin LEM’S, la Oradea,...
lemsProducătorul de mobilă Lemet, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de profil, inaugurează cel mai mare magazin LEM’S, la Oradea, în urma unei investiţii de aproximativ 2,3 milioane de lei (aproximativ 515.000 euro).

În primele nouă luni ale acestui an, compania prahoveană a deschis patru alte noi magazine, în Constanța, Sighetul Marmației, Pitești şi Craiova.

Magazinul LEM’S din Oradea se întinde pe o suprafaţă de 1.700 de metri pătraţi și este situat în centru comercial EraShoppingPark. Odată cu noua deschidere, reţeaua LEM’S ajunge la o suprafaţă totală de retail, la nivelul întregii ţări, de peste 65.000 de metri pătraţi.

„Extinderea rețelei de magazine LEM’S continuă, urmărind dezvoltarea de spații tot mai generoase datorită lansării de game și produse noi. Când am demarat extinderea rețelei ne-am propus să avem o bună acoperire națională, să ducem mobilierul LEM’S în casele românilor din toată țara. Lucru pentru care trebuie să fim cât mai aproape de clienți. Am deschis cel mai mare magazin LEM’S la Oradea pentru că este un oraș mare, cu potențial de dezvoltare, în care s-a dovedit că cererea de mobilier nu este acoperită” declară Adrian Rizea, directorul comercial LEM’S.

LEM’S oferă clienţilor reduceri de sute de lei la cele mai căutate produse: bucătării, livinguri, saltele, pachete inspirate de mese şi scaune și alte produse. LEM’S oferă clienţilor și un plan de achiziţie în 10 rate fără dobândă, prin intermediul CEB (Card Avantaj), Raiffeisen sau Banca Transilvania sau 20-30 de rate fără dobândă prin UniCredit Consumer Financing.

Compania Lemet a dezvoltat brandul de magazine LEM’S pentru desfacerea produselor sale. Fabrica Lemet din Câmpina a fost înfiinţată în 1991, în prezent halele de producţie acoperind o suprafaţă de peste 35.000 metri pătraţi. Capacitatea actuală de prelucrare a Lemet este de aproximativ 1.200.000 de metri pătraţi de PAL pe an, pe poarta fabricii ieşind anual peste 360.000 de module de mobilă.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *