TP-LINK, lider mondial și local pe segmentul routerelor wireless, a livrat în primele șase luni ale anului curent, prin cei trei parteneri autorizați pe...
Bogdan MihalceaTP-LINK, lider mondial și local pe segmentul routerelor wireless, a livrat în primele șase luni ale anului curent, prin cei trei parteneri autorizați pe piața locală: Despec, Network One Distribution și Royal Computers,peste 200.000 de routere wireless, în creștere cu 30% față de perioada similară a anului trecut. TP-LINK și-a majorat astfel cota pe piața locală de routere wireless pentru segmentul consumerla peste 60%, menținându-și

poziția de lider pe acest segment. Evoluția livrărilora fost influnțată atât de creștereavânzărilor de dispozitive mobileîn primul semestru, cât și decreșterea constantă a numărului de conexiuni de acces la Internet.

“În prezent, numărul de conexiuni la Internet este de peste 5 ori mai mare decât cel al routerelor wireless instalate. În același timp, doar anul trecut numărul de conexiuni a crescut cu 8%,potrivit ANCOM, în condițiile în care rata de penetrare la nivel de gospodării este de sub 50%. Anticipăm astfel o creștere de două cifrea livrărilor noastre de echipamente de wireless routing pentru următorii 3 ani, având în vedere atât evoluția numărului de noi conexiuni la Internet, cât și faptul că mulți utilizatori actuali de Internet vor migra către echipamente wireless. Totodată, 40% din routerele wireless instalate în prezent folosesc tehnologia G ceea ce determină necesitatea înlocuirii lor cu tehnologii mai noi: N sau AC, care să răspundă cerințelor actuale de viteză și calitate a semnalului. Nu în ultimul rând, creșterea vânzărilor de tablete, smartphone-uri, dar și extinderea portofoliului de electronice și electrocasnice cu Wi-Fi vor influența direct creșterea vânzărilor de routere wireless”, a declarat Bogdan Mihalcea, director de vânzări TP-LINK România.

Cele mai bine vândute modele de routere au fost cele din gama N150, dar și N300, însă tendința este de migrare către modele care asigură viteze de transfer de peste 300 Mbps.

Pe piața de echipamente de wireless routing pentru consumer, livrările au totalizat 320.000 de unități în primul semestru al anului, în creștere cu peste 15% față de perioada similară a anului trecut. Pentru întreg anul 2013, TP-LINK anticipează un volum total de 650.000 de routere wireless livrate, peste estimarea inițială de 600.000 de unități.

TP-LINK își propune pentru a doua jumătate a anului menținerea cotei de peste 60% pe piața de echipamente de wireless routing, odată cu diversificarea portofoliului de echipamente, cât și ca urmare a lansării serviciului de suport pentru partenerii de distribuție.

În prezent, serviciul este în fază testare, urmând să devină disponibil din trimestrul patru al anului, pentru început în România, iar apoi și în Bulgaria, Serbia, Macedonia, Albania, Bosnia și Muntenegru.

“În România, procentul produselor returnate este de sub 1%, principala cauza fiind dificultățile întâmpinate de utilizator la instalare. Prin acest serviciu de suport ne propunem să reducem acest procent, oferind training ressellerilor TP-LINK astfel încât să ofere suport clienților lor la vânzare”, a mai declarat Bogdan Mihalcea.

Compania TP-LINK este prezentă pe piața românească din 2007, prin trei distribuitori oficiali: Despec, Network One Distribution și Royal Computers. Din martie 2013, TP-LINK are reprezentare directă printr-un birou deschis la București, dar și un depozit regional care deservește România și alte șase piețe din regiune.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *