Statistica oficială a consemnat în retail o scădere cu 1% a vânzărilor cu amănuntul pe primele şase luni ale anului, ceea ce a condus...
Statistica oficială a consemnat în retail o scădere cu 1% a vânzărilor cu amănuntul pe primele şase luni ale anului, ceea ce a condus la o creştere a cererii de instrumente software de business care să sporească eficienţa operaţională a retailerilor. În acest context, Wizrom Software, compania cu cel mai mare număr de clienți ERP din România, a înregistrat o creştere de 80% a veniturilor din implementări la clienţi din verticala retail şi distribuţie în primul semestru.

„Am avut pe segmentul retail şi distribuţie o creștere de 80% față de aceeași perioadă a anului trecut datorită deciziei jucătorilor din domeniu de a-şi optimiza costurile operaţionale. Am înregistrat o cerere în creştere atât de la noi clienţi, cât şi de la clienţi existenţi – pentru noi module”, a declarat Adrian Bodomoiu, director general Wizrom Software.

Pe fondul unui climat economic general marcat de incertitudini, prima jumătate de an a impus tuturor companiilor eforturi sporite pentru menţinerea performanţei şi îndeplinirea obiectivelor. Primele semnale pozitive au venit în cursul lunii iunie, când s-a înregistrat o dezmorţire generală a pieţei.

„Deși la nivel general, marea majoritate a companiilor a întâmpinat dificultăți în primul semestru, semnalele în piață arată ca în semestrul al doilea există potențial de creștere. Deja luna iunie din 2013 este mai bună în comparație cu luna iunie din 2012”, a explicat Adrian Bodomoiu.

Pentru întreg anul, Wizrom estimează o evoluție pozitivă ce va veni în principal datorită interesului mai mare al mediului de afaceri faţă de optimizarea costurilor operaţionale cu ajutorul soluţiilor software. De asemenea, firmele mari care și-au relocat producția în România urmează să implementeze astfel de soluții software, respectând standardele companiilor mamă. În plus, firmele încep să se alinieze la normativele europene care presupun regăsirea istoricului procesului de producție, de la materia primă, la produsul finit, iar acest lucru se poate face foarte ușor cu o soluție de genul Supply Chain Management.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *