ARISTON lansează noua gamă de aparate de aer condiţionat ARISTON lansează noua gamă de aparate de aer condiţionat
Ariston Thermo România, unul dintre principalii jucători ai pieţei locale de echipamente destinate încălzirii, producerii de apă caldă menajeră şi climatizării aerului, a lansat... ARISTON lansează noua gamă de aparate de aer condiţionat
AC Aeres - AristonAriston Thermo România, unul dintre principalii jucători ai pieţei locale de echipamente destinate încălzirii, producerii de apă caldă menajeră şi climatizării aerului, a lansat în acest an noua gamă de aparate de aer condiţionat, venind astfel în întâmpinarea obiectivelor Uniunii Europene 20-20-20 privind protecţia mediului înconjurător.

„Noile obiective ale Uniunii Europene, denumite generic 20-20-20, prevăd ca până în anul 2020 să se ajungă la o reducere cu 20% a emisiilor cu efect de seră, o creştere cu 20% a utilizării energiilor regenerabile şi o scădere cu 20% a consumului de energie la nivel global. Pentru a veni în întâmpinarea acestora, în prima parte a acestui an, am lansat noua gamă de aparate de aer condiţionat”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Sales and Operations Manager Ariston Thermo România.

Potrivit afirmaţiilor sale, noile modele Ariston – KYRIS, AERES şi EVOS – dispun de o clasă de eficienţă energetică A++, anticipând directivele europene ce vor intra în vigoare începând cu anul 2017.

“Clasa de eficienţă energetică A a reprezentat până în prezent limita superioară, însă în viitor normativele europene vor considera conforme doar produsele mai avansate. Astfel, începând cu 2015 pe piaţă vor fi disponibile doar aparatele de clasă A+, din 2017 cele A++, iar din 2019 cele A+++”, a mai spus Cătălin Drăguleanu.

Acesta a mai adăugat că, în acest fel, produsele cu o eficienţă energetică scăzută vor fi treptat eliminate de pe piaţă şi vor face loc celor performante ce asigură un consum redus. În plus, tot normele europene protejează clienţii care, începând din acest an, vor putea găsi pe etichetă o serie de informaţii suplimentare ce îi vor ajuta să aleagă produse potrovite nevoilor lor.

“Ariston a decis să devanseze calendarul cerinţelor minime impuse de normative și să introducă pe piață produse superioare din punctul de vedere al performanţelor şi cu un grad înalt de eficienţă. Astfel, începând din acest an, produsele noastre ating clasa de eficiență energetică A++, având astfel un avans de patru ani faţă de alte echipamente ce se găsesc pe piaţă”, a adăugat Drăguleanu.

Funcţii avansate pentru noile aparate de aer condiţionat

Dincolo de clasa de eficienţă net superioară, noile modele din gama Ariston dispun de o serie de funcţii avansate.

Noutatea absolută introdusă anul acesta este dotarea modelului KYRIS cu un senzor de prezenţă inteligent, capabil să detecteze mişcările persoanelor aflate în încăpere. În cazul în care camera este goală, aparatul acţionează modul de funcţionare cu consum redus. O altă funcţie inteligentă care se regăseşte la toate modelele din gamă este „Follow me” , aceasta permiţând reglarea de temperaturi diferite în diverse puncte ale camerei.

Noua gamă dispune şi de filtre de platină, ce îndepărtează bacteriile şi ciupercile, prevenind astfel principalele cauze ale alergiilor. De asemenea, cele trei modele pot memora preferinţele utilizatorului, astfel încât la orice pornire temperatura şi viteza rotorului sunt aceleaşi ca în momentul opririi.

Ventilatorul cu 12 viteze, faţă de trei cum dispun aproape toate aparatele de pe piaţă, nivelul ridicat de silenţioziotate şi difuzoarele de parfum se numără, de asemenea, printre funcţiile noilor dispozitive.

Cele trei modele de aer condiţionat sunt disponibile în reţeaua de parteneri Ariston şi dispun de o garanţie de 3 ani.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *