Orchestra Regală Olandeză vine la Bucureşti în luna septembrie Orchestra Regală Olandeză vine la Bucureşti în luna septembrie
Orchestra Regală Olandeză (Royal Concertgebouw Orchestra), va susține două concerte la București în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, pe 21 şi 22 septembrie 2013.... Orchestra Regală Olandeză vine la Bucureşti în luna septembrie
RCO2Orchestra Regală Olandeză (Royal Concertgebouw Orchestra), va susține două concerte la București în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, pe 21 şi 22 septembrie 2013. Cu această ocazie, publicul din ţara noastră va avea șansa de a vedea pe scenă una dintre cele mai cunoscute orchestre ale lumii.

Concertul din România a Royal Concertgebouw Orchestra face parte dintr-un turneu internaţional al orchestrei, ce se desfăşoară pe șase continente, şi care marchează împlinirea a 125 de ani de activitate.

Aflaţi mai multe despre investiţiile Air France.

Concertul ce a inaugurat turneul orchestrei în America de Sud s-a ținut chiar la bordul unei aeronave KLM ce a transportat întreaga orchestră la São Paulo. Astfel, toţi pasagerii zborului  KL791, de Vineri, 21 Iunie 2013 cu destinația São Paulo, au putut sărbători Ziua Mondială a Muzicii prin două mini-concerte de muzică clasică la 10.000 de metri altitudine.

O aeronavă nu este o sală de concerte, însă membrii orchestrei au depășit cu succes diferitele provocări cu care s-au confruntat și au încântat pasagerii companiei aeriene olandeze cu opere de Mozart și Beethoven. Printre membrii orchestrei care au susținut acest concert se află şi romȃnul Liviu Prunaru, violonist în orchestra Royal Concertgebouw din Amsterdam şi profesor de vioară la “Academia Menuhin” din Gstaad (Elveția).

Galerie foto: colecţia de uniforme vintage a Air France.

Interesant este că zborul a fost operat cu o aeronavă Boeing 777-300 care a fost echipată cu Wi-Fi, oferind astfel pasagerilor posibilitatea de a se conecta la internet, de a trimite e-mail-uri și sms-uri sau de încărca fotografii cu concertul de la bordul aeronavei.

KLM a fost fondată în anul 1919, fiind astfel cea mai veche linie aeriană ce și-a păstrat numele original. În 2004, Air France și KLM au format alianța Air France KLM.  Din această alianță a rezultat cel mai puternic grup aviatic European, bazat pe două brand-uri și hub-uri puternice – aeroportul Schiphol din Amsterdam și aeroportul Charles de Gaulle din Paris.

Care sunt noile destinaţii din portofoliul Air France/KLM?

În Olanda, KLM cuprinde esențialul Grupului KLM, care include KLM Cityhopper, transavia.com și Martinair. KLM își deservește destinațiile cu o flotă modernă și oferă locuri de muncă la 33 000 de oameni din întreaga lume. KLM este o companie de top în industria aviatică.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *