LEADERS School, ediţia a 12-a, sau cum poţi trece la cârma unui business încă din şcoală LEADERS School, ediţia a 12-a, sau cum poţi trece la cârma unui business încă din şcoală
Fundația LEADERS organizează, în perioada 28 iulie – 3 august, la Predeal, cea de-a 12-a ediție a LEADERS School, o școală de leadership ce... LEADERS School, ediţia a 12-a, sau cum poţi trece la cârma unui business încă din şcoală
Leaders_School12Fundația LEADERS organizează, în perioada 28 iulie – 3 august, la Predeal, cea de-a 12-a ediție a LEADERS School, o școală de leadership ce se adresează elevilor în an terminal, studenților din țară sau străinătate, precum și juniorilor din cadrul companiilor. Programul, la care pot participa tineri cu vârste între 18 și 25 de ani, răspunde nevoilor de practică și mentorat, neacoperite de sistemul formal de învățământ.

“În contextul competitivității tot mai mari de pe piața muncii, tinerii resimt nevoia de a fi cu un pas înaintea generației lor și a-și însuși aptitudinile de leadership personal și de echipă încă din timpul studiilor sau a primilor ani de activitate. LEADERSSchool pune accentul pe autocunoaștere și pe cunoașterea modelelor de succes, activități care lipsesc, din păcate, din sistemul de educație formal.”, declară Adelina Maria, Fondator LEADERS School & Academy.

LEADERS School este dezvoltat în jurul a trei concepte cheie – leadership personal, leadershipul echipei și comunicare în leadership, aptitudini care, conform studiilor, îi diferențiază în prezent pe tinerii care ajung să aibă succes, atât ca antreprenor, cât și ca manager. Printre activitățile celei de-a 12-a ediții a LEADERS School se numără sesiuni de autocunoaștere și setare de obiective, traininguri, ateliere de leadership, precum și o simulare de business în care cursanții vor conduce timp de 24 de ore un business real. În plus, după această săptămână, tinerii vor avea parte de sesiuni dedicate de mentorat până la vârsta de 25 de ani.

Experiența Leaders School are trei componente principale, programul desfăşurându-se prin traininguri, întâlniri cu practicieni şi ateliere de leadership.

Profilul studentului român – între teorie și practică, leader și follower

Până în prezent, la cele 11 ediții de LEADERS School au participat peste 300 de tineri selectați la nivel național, balanța înclinând ușor în favoarea sexului feminin (60% versus 40%).

Potrivit reprezentaților LEADERS, principalele tendințe observate în comportamentul studenților și al tinerilor absolvenți sunt:

  • Tendința de a dori să fie doar lider și lipsa capacității de a face parte dintr-o echipă și de a urma pe altcineva în anumite situații, esențială în dezvoltarea profesională
  • Mentalitatea că leadershipul este o calitate înnăscută, inclusiv din această cauză ea nefiind în niciun fel dezvoltată în anii de școală. Totuși, tot mai multe studii arată că aptitudinile de leadership pot fi dezvoltate în timp, prin autocunoaștere, setarea unor obiective, vizualizarea obstacolelor, acceptarea feedback-ului din exterior, analiza continuă
  • Lipsa unei coordonări între studiul teoretic și realitățile mediului actual de business. Deși competiția pe piața muncii este acerbă în prezent, companiile se luptă în continuare pentru a atrage cea mai bine pregătită forță de muncă. De aceea, tinerii resimt și în România tot mai des nevoia de a-și completa studiile cu dezvoltarea personală și profesională prin programe extracurriculare.

Printre speaker-ii acestei ediții se numără dr. Cătălin Cîrstoveanu, Șef Secție Terapie Intensivă Spitalul Marie Curie, Peter Barta, CEO Fundația Post Privatizare, Șerban Toader, Senior Partner KPMG Romania, Cosmin Radu, fost căpitan al Echipei Naționale de Polo a  României, Adela Jansen, Director Executiv Resurse Umane BRD Groupe Société Générale, Daniel Malutan, Director General CSI Romania, Corneliu Bodea, Vicepreședinte Adrem Invest, Mihai Ghyka, Consultant și Gabriel Stoicescu, Director General Butan Gas.

Costul de participare la LEADERS School este de 497 de euro, pachetul incluzând participarea la toate cursurile, cazare 6 zile la Hotel Orizont din Predeal în camere duble twin, 3 mese/zi, pauzele de cafea, mentoring gratuit până la vârsta de 25 de ani, includerea în comunitatea LEADERS (peste 3000 de membri), oportunități exclusive de job și discount-uri la evenimentele LEADERS și evenimentele partenere.

În plus, începand de anul acesta, cursanții vor avea de asemenea oportunitatea de a-și descoperi punctele forte pe baza Testului Clifton StrengthsFinder, oferit de Gallup Romania.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *