Ericsson implementează o rețea 4G/LTE în Norvegia Ericsson implementează o rețea 4G/LTE în Norvegia
Ericsson, unul dintre cei mai importanţi furnizori de tehnologie şi servicii de comunicaţii,  a fost ales de către operatorul Tele2 Norway pentru a dezvolta... Ericsson implementează o rețea 4G/LTE în Norvegia
EricssonEricsson, unul dintre cei mai importanţi furnizori de tehnologie şi servicii de comunicaţii,  a fost ales de către operatorul Tele2 Norway pentru a dezvolta o rețea 4G în Norvegia și pentru a le optimiza pe cele 2G/3G deja existente.

În plus, Ericsson va îmbunătăți și extinde reţelele 2G şi 3G ale Tele2, devenind, astfel, principalul furnizor de soluţii de acces radio pentru toate standardele de rețea. Parteneriatul se aliniază cu strategia operatorului Tele2 Norway de a dobândi o poziţie de lider pe piaţă şi de a aduce consumatorilor cele mai bune oferte.

Parteneriatul prevede utilizarea stațiilor radio de bază multi-standard Ericsson RBS 6000 și software-ului LTE RAN. De asemenea, Ericsson va furniza managed services pentru operatorul norvegian și va optimiza soluțiile și reţelele 2G/3G deja existente .

„Am intrat într-un parteneriat strategic cu Tele2 Norway în 2008, iar acest nou contract reprezintă un pas important pentru noi”, a declarat Robert Puskaric, President of Region Northern Europe and Central Asia. „Ericsson va deveni, aşadar, principalul partener la nivel național pentru extinderea rețelelor 2G şi 3G, precum şi pentru dezvoltarea reţelei 4G. Ne angajăm să furnizăm abonaţilor Tele2 din întreaga ţară servicii telcom de calitate superioară”, a mai adăugat acesta.

Mai mult decât atât, guvernul norvegian intenţionează să organizeze o licitaţie naţională, în decembrie 2013, cu obiectivul de a reglementa competiția de pe piaţa norvegiană de comunicaţii mobile.

Raportul Ericsson de Mobilitate, publicat de curând, anticipează că, în cinci ani, 60% din populaţia lumii va beneficia de acoperire LTE. Ericsson a implementat deja peste 150 de reţele LTE/EPC în întreaga lume, dintre care peste 80 au intrat deja în circuit comercial.

Portofoliul companiei include servicii, software şi infrastructură IT&C pentru operatori telecom, precum şi pentru alte industrii. În acest moment, reţelele Ericsson susţin peste 40% din traficul mobil din toată lumea şi deservesc, împreună, peste 2,5 miliarde de abonaţi.

Ericsson este prezent în 180 de ţări şi numără peste 110.000 de angajaţi la nivel mondial. Fondată în 1876, compania are sediul în Stockholm, Suedia. În 2011, compania a înregistrat venituri în valoare totală de 33,8 miliarde USD (227,8 miliarde coroane suedeze). Ericsson este listată la Bursa Nordică OMX din Stockolm şi pe NASDAQ din New York.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *