Viitorul sună bine pentru Mazda3 după 10 ani pe piață Viitorul sună bine pentru Mazda3 după 10 ani pe piață
Viitorul arată bine pentru Mazda3, compania pregătindu-se să aniverseze săptămâna viitoare cel de-al zecelea an al celui mai bine vândut model al său. În... Viitorul sună bine pentru Mazda3 după 10 ani pe piață
JPF_110826_0994Viitorul arată bine pentru Mazda3, compania pregătindu-se să aniverseze săptămâna viitoare cel de-al zecelea an al celui mai bine vândut model al său. În urmă cu un deceniu, pe 25 iunie 2003, prima Mazda3 a ieşit de pe linia de producţie de la Hofu, Japonia. Iar de atunci a continuat să sfideze convenţionalul, crescând în preferinţele şoferilor de pe glob şi câştigând 136 de premii până în prezent.

Înglobând o combinaţie foarte actuală de design, performanţă şi calitate, varianta iniţială Mazda3 a revoluţionat segmenul compact la nivel global. Fiind unul dintre modelele din prima generaţie Zoom-Zoom, compacta sportivă a fost un succes major cu 2,2 milioane de unităţi vândute din prima generaţie.

Următorul model, lansat în 2009, a fost proiectat sub conceptul Sustainable Zoom-Zoom, strategia Mazda de construi modele mai uşoare, mai sigure şi cu un consum mai redus fără a face compromisuri caracteristicilor fundamentale Mazda, de plăcere a condusului şi de fiabilitate. Cea de-a doua generaţie Mazda3 a avut un design inspiraţional şi sportiv şi a îmbunătăţit şi mai mult performanţele şi manevrabilitatea, fiind în acelaşi timp mai prietenoasă cu mediul ca oricând, mulţumită tehnologiei unice i-stop, sistemul de start/stop automat cu cea mai rapidă pornire din lume.

Modelul a stabilit şi referinţe de siguranţă, integrând tehnologii de siguranţă activă de ultimă oră, cum ar fi Rear Vehicle Monitoring* (RVM), care a primit premiul Euro NCAP Advanced şi a fost primul de acest fel din segment, şi sistemul de faruri adaptive. Ulterior Mazda3 a primit cotaţii de siguranţă de top la nivel mondial, inclusiv numărul maxim de 5 stele la Euro NCAPDin punct de vedere al popularităţii, a doua generaţie a continuat trendul primei şi a contabilizat 1,4 milioane de unităţi vândute la nivel global până în prezent.

A fost chiar cel mai bine vândut automobil din Australia în 2011 şi 2012. Tot timpul Mazda3 şi-a menţinut fiabilitatea sinonimă cu brandul fiind spre exemplu cel mai bine cotat model în studiul J.D. Power 2011 de satisfacţie a clienţilor din Germania, după ce a fost clasată pe primul loc în topul compactelor cu un an în urmă.

“Mazda3 a fost un succes major pentru noi şi este un model de referinţă în gama noastră”, declară Jeff Guyton, Preşedinte şi CEO Mazda Motor Europa. “ Întotdeauna ne-am propus să depăşim aşteptările clienţilor cu Mazda3 şi avem de gând să continuăm să ridicăm ştacheta în segmentul compact, care este foarte competitiv. Privim spre un nou deceniu incitant.”

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *