Implanturile de stimulatoare cardiace din România, de cinci ori mai puţine comparativ cu Europa de Vest Implanturile de stimulatoare cardiace din România, de cinci ori mai puţine comparativ cu Europa de Vest
În România se fac circa 180 de implanturi de stimulator cardiac la 1 milion de locuitori, în timp ce în vestul Europei media este... Implanturile de stimulatoare cardiace din România, de cinci ori mai puţine comparativ cu Europa de Vest
medtronicÎn România se fac circa 180 de implanturi de stimulator cardiac la 1 milion de locuitori, în timp ce în vestul Europei media este de 1.200 la un milion, a declarat dr. Radu Ciudin, şeful Secţiei Cardiologie IV, din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Bucureşti, în cadrul evenimentului care a marcat deschiderea oficială a biroului regional pentru România şi Moldova a Medtronic, lider mondial în tehnologie medicală.

Potrivit doctorului Ciudin, 10.000 de persoane ar avea nevoie de un stimulator, dar nu-l pot primi din cauza lipsei de aparatură sau de informaţie din domeniul medical din România.

Reprezentanţii companiei americane au precizat faptul că deschiderea oficială a biroului din România va suplini această nevoie de informaţie asupra tratamentelor şi echipamentelor medicale produse de Medtronic.

“Reprezentanţa de aici nu va avea scop comercial. Ne vom ocupa cu educarea şi trainingul personalului medical, pentru că am identificat o mare nevoie pe această zonă. Distribuirea produselor se va face în continuare prin intermediul partenerilor noştri”, a declarat Călin Puiu, directorul Medtronic România şi Moldova. Potrivit acestuia, compania are în prezent trei distribuitori la nivel local, fiecare specializat pe o anumită gamă de produse.

Terapiile și produsele Medtronic sunt utilizate în tratarea a peste 50 de afecțiuni cronice din domeniile managementului tulburărilor de ritm cardiac, spinal și biologie, cardiovascular, neuromodulare, diabet, precum și tehnologii chirurgicale.

“Cooperarea dintre Medtronic, medici și diverse instituții medicale durează în România de mai bine de 15 ani. Încă din anul 2002, am instruit în România și Moldova peste 40.000 de specialiști în medicină. Deschiderea biroului regional ne va permite să continuăm consolidarea poziției noastre în România și Moldova, să optimizăm accesul la terapiile noastre pentru numeroși pacienți care le solicită, și să răspundem nevoilor și oportunităților de pe piețele serviciilor de sănătate din ambele țări”, a mai spus Puiu.

Activitățile principale ale biroului de reprezentare Medtronic se vor concentra pe extinderea prezenței Medtronic în ambele țări prin dezvoltarea domeniilor deja existente ale companiei, precum și pe introducerea permanentă a terapiilor inovatoare ale Medtronic.

“Lucrez cu Medtronic de câțiva ani și consider colaborarea noastră ca fiind mai mult decât un parteneriat. Dispozitivele Medtronic sunt tehnologii foarte avansate care mi-au ajutat pacienții să-și recapete sănătatea, să-și reia activitatea și să aibă o viață mai bună. Medicina secolului 21 înseamnă cunoaștere și experiență în același timp, înseamnă utilizarea tehnologiilor medicale, care sunt accesibile acum în România datorită leadership-ului Medtronic, precum și eforturile depuse pentru instruirea și educarea specialiștilor în medicină din regiune”, a mai spus dr. Ciudin.

Medtronic creează tehnologii medicale inovatoare care alină durerea, redau sănătatea și prelungesc viețile a milioane de oameni din întreaga lume. Compania are un portofoliu de peste 150.000 de produse diferite, care tratează peste 50 de afecțiuni cronice diferite cu mai mult de 21.000 de patente.

La fiecare 4 secunde,  undeva în lume, un produs sau o terapie Medtronic sunt utilizate pentru a salva sau a îmbunătăți substanțial viața unei persoane.

Fondată în 1949 de către Earl E. Bakken și Palmer J. Hermundslie în Minnesota, SUA, Medtronic a devenit cea mai mare companie independentă de tehnologie medicală din lume. Prin colaborarea strânsă cu medici din întreaga lume, compania creează terapii care să-i sprijine pe pacienți să realizeze lucruri pe care nu le-au crezut posibile vreodată. În fiecare an, terapiile Medtronic ajută peste șapte milioane de oameni.

Sediul central mondial se află în Minneapolis, Minnesota, SUA. Profitul în anul fiscal  încheiat la 26 aprilie 2013 este de 16,6 miliarde de dolari. Compania deţine 44 de unități de producție în întreaga lume (care produc totul, de la stent-urile cu eliberare de substanță farmacologică la valve cardiace și plăcuțe pentru stimulatoarele cardiace) şi 22 de unități de instruire și educare în 15 țări pe 5 continente (pregătire profesională internă, precum și instruire pentru medici și alți specialiști în medicină). Totodată, Medtronic controlează 25 de centre de cercetare și dezvoltare în întreaga lume.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *