Bitdefender, liderul pieței românești de soluții antivirus, o companie controlată de familia Talpeş, susţine antreprenorii în tehnologie aflaţi la început de drum şi se...
bitdefenderBitdefender, liderul pieței românești de soluții antivirus, o companie controlată de familia Talpeş, susţine antreprenorii în tehnologie aflaţi la început de drum şi se implică activ în dezvoltarea TechHub Bucharest, primul spaţiu de co-working care le este dedicat în exclusivitate.

Astfel, începând cu luna iunie, membrii rezidenţi ai TechHub Bucharest vor beneficia de consiliere şi suport din partea reprezentanţilor companiei care a creat cel mai exportat produs românesc.

TechHub Bucharest găzduieşte în prezent peste 20 de antreprenori în tehnologie. Aceştia vor beneficia de suportul experţilor de la Bitdefender şi vor învăţa de la cei mai buni cum să gestioneze provocările unui business la început de drum, dar și aspecte legate de product management, securizarea resurselor informaționale ale companiei sau gestionarea relației cu clienții.

Compania românescă Bitdefender, cu prezență oficială în Statele Unite ale Americii, Germania, Marea Britanie, Spania și Dubai, este unul dintre cei mai importanți jucători ai industriei globale de securitate informatică și a fost fondată de antreprenorii Măriuca și Florin Talpeș. Soluțiile Bitdefender s-au clasat în mod repetat pe primul loc în ultimii doi ani, în testele instituțiilor independente de evaluare realizate la nivel de industrie, surclasând nume mari din securitatea cibernetică globală.

’’Avem convingerea că există în România tineri care realizează proiecte de high-tech cu potențial de succes la scară mondială, proiecte născute prin inteligență și creativitate românească 100%. Bitdefender susține și se bazează pe excelența pe care România o are în domeniul IT și în general în știință și tehnologie. Iar prin apropierea noastră de proiectul TechHub ne propunem să dăm o mână de ajutor, împărtășind din experiența noastră tinerilor care se dedică proiectelor antreprenoriale în tehnologie’’, a declarat Florin Talpeș, președintele Bitdefender.

TechHub Bucharest este situat în centrul Bucureştiului, pe strada Nicolae Filipescu nr. 39-41. Spaţiul de 420 metri pătraţi este împărţit între 35 de birouri permanente pentru membrii rezidenţi, 60 de locuri pentru co-working, săli de întâlnire şi un spaţiu de evenimente care poate găzdui până la 150 de persoane. Membrii TechHub Bucharest vor beneficia de acces preferenţial la evenimentele organizate de TechHub şi comunitatea online.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *