Noapte-maraton pentru cinefilii bucureșteni: 26 de scurtmetraje premiate Noapte-maraton pentru cinefilii bucureșteni: 26 de scurtmetraje premiate
Noaptea scurtmetrajelor cuprinde 26 de filme scurte din 15 țări. Circuitul cinematografic pornește din Europa și ajunge în Asia, Canada, Australia sau Africa. Scurtmetrajele... Noapte-maraton pentru cinefilii bucureșteni: 26 de scurtmetraje premiate

Noaptea scurtmetrajelor cuprinde 26 de filme scurte din 15 țări. Circuitul cinematografic pornește din Europa și ajunge în Asia, Canada, Australia sau Africa. Scurtmetrajele sunt împărțite în 6 secțiuni care vor antrena uimirea, curiozitatea, emoția și umorul spectatorilor ShortsUP de la 20:00 până la 5:00 dimineața.

Cea de-a 5-a ediție “Noaptea Lungă a Filmelor Scurte” are loc sâmbătă, pe 8 iunie, la Turbohalle. Spiritul cinefil al bucureștenilor va fi pus la încercare de o noapte întreagă cu 6 ore de filme scurte și bune, producții recente care au făcut ocolul lumii cu opriri la cele mai prestigioase festivaluri de film.

Secțiunea OpenUP deschide seara cu animația câșigătoare la premiile BAFTA, Cum a apărut Longbird (r. Will Anderson, Marea Britanie, 2011), un documentar despre confruntarea directă dintre creator și personaj. Printre filmele WarmUP se numără Julian (r. Matthew Moore, Australia, 2011), comedie distinsă cu Ursul de Cristal la Festivalul de Film de la Berlin.

Miezul nopții aduce în prim plan scurtmetrajele aplaudate ale ultimului an, la categoria WinnersUP: Înainte de stingere (r. Shawn Christensen, SUA, 2012), marele câștigător al premiului Oscar și Edmond, măgarul (r. Franck Dion, Franța/Canda, 2012) – cea mai bună animație la Toronto Film Festival.

Din secțiunea câștigătorilor nu lipsește nici scurtmetrajul românesc În acvariu (r. Tudor Cristian Jurgiu, România, 2013) care a adus România pe lista premiilor de la Cannes 2013. Povestea lui Tudor Jurgiu, distinsă cu premiul al 3-lea în cadrul competiției Cinefondation face radiografia cuplului modern în care el și ea nu reușesc să trăiască nici împreună nici separat.  GoingUP vine cu spiritul de aventură din scurtmetrajul Talismanul salvator (r. Matthew Moore, Australia, 2013), un film despre super-eroul din fiecare.

Doza de fantezie, suspans și imaginație încearcă să mențină vie atenția publicului în secțiunea KeepUP. Evadarea lui Jimmy (r. Trevor Anderson, Canada, 2012) e un musical inovator și excentric care a luat premiul DAAD la Festivalul de Film de la Berlin. WakeUP e secțiunea care testează abilitățile celor mai rezistenți cinefili. Ce fel de filme scurte se pot vedea la ora 4 dimineața? O combinație de comedii tonice și drame emoționante printre care și Iubire încâlcită (r. Jan Czarlewski, Elveția, 2012, în care un tânăr bâlbâit face eforturi chinuitoare pentru a cuceri inima unei colege.

Noaptea Lungă a Filmelor Scurte e singurul moment din an în care scurtmetrajele premiate fuzionează cu muzica bună și atmosfera urbană. Călătoria în lumea filmelor scurte va fi completată de un DJ set marca Electric Brother, board games și expoziția colectivă ”București Optimixed”, o intervenție  artistică spontană care prezintă Bucureștiului din perpectiva a 12 tineri ilustratori.

Biletele pentru Noaptea Lungă a Filmelor Scurte pot fi cumpărate în avans prin MyTicket sau Eventim la prețul de 30 de lei sau la eveniment la prețul de 35 de lei.

Programul integral al filmelor este disponibil AICI.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *