Lindab continuă investiţiile în România: o nouă linie de producţie pentru SRP Click Lindab continuă investiţiile în România: o nouă linie de producţie pentru SRP Click
După investiții de peste 18 milioane de euro și o prezență pe piaţa românească de 19 ani, Lindab, liderul pieţei locale de ţiglă metalică,... Lindab continuă investiţiile în România: o nouă linie de producţie pentru SRP Click
Lindab, investiţi, România, producţie, SRP Click, Ioan Farcaş, Director de Marketing Lindab România, Andrei Sulyok, Director General Lindab RomâniaDupă investiții de peste 18 milioane de euro și o prezență pe piaţa românească de 19 ani, Lindab, liderul pieţei locale de ţiglă metalică, anunţă continuarea investiţiilor în România şi inaugurarea unei noi linii de producţie. Noul utilaj va fi folosit pentru producţia sistemului de acoperiş SRP Click, varianta economică a tablei plane fălţuite (cu până la 50% mai ieftin faţă de modelul tradiţional PLX). Produsul este destinat în special renovărilor şi restaurărilor cu bugete mici.

Deşi sistemul era disponibil până acum pe piaţa românească, fiind importat din Ungaria, noua investiţie le va aduce avantaje importante clienţilor Lindab: scurtarea termenelor de livrare, scăderea preţurilor, sporirea gamei de culori de 15 la 21 şi o varietate mai mare a formelor şi soluţiilor tehnice puse la dispoziţie. Pentru anul următor, Lindab România are în vedere dublarea vânzărilor de tablă plană fălţuită SRP Click, planul fiind să livreze circa 45.000 mp către piaţa locală în următoarele 12 luni.

Am hotărât să reluăm investiţia într-o linie nouă de producţie pentru că piaţa locală are nevoie de soluţii mai avantajoase şi mai flexibile pentru lucrările de renovări. Segmentul este în plină dezvoltare. În ultimul an, renovările au ajuns să reprezinte până la 50% din totalul lucrărilor, în volum. Nu în ultimul rând, cererea pentru tablă fălţuită este în creştere. Deşi nu există date oficiale cu privire la această piaţă, noi credem că sporirea cererii se datorează unor referinţe arhitecturale importante, care au creat un trend, dar şi influenţelor vestice. Spre exemplu, soluţiile folosite pentru Castelul Peleş au creat un trend în Valea Prahovei, apoi în Bucureşti se resimt influenţele arhitecturii franţuzeşti, iar în Transilvania se resimt influenţele germane”

Andrei Sulyok, Director General Lindab România

Sistemul SRP Click are un avantaj considerabil, şi anume permite un montaj rapid. Practic, într-o singură zi poate fi montat un acoperiş pentru o casă de dimensiune medie, de circa 100 mp. Produsul a fost folosit deja cu succes şi la Cluj Arena, Cora Constanţa, Salina din Turda sau Judecătoria din Râmnicu Vâlcea.

Cu SRP Click de la Lindab obţii aspectul unui acoperiş fălţuit clasic, montat de profesionişti. Nu ai nevoie de abilităţi speciale, profilele pentru acoperiş se montează imediat. SRP Click de la Lindab se recomandă pentru acoperişuri cu o pantă de minimum 14 grade. Se potriveşte majorităţii tipurilor de acoperişuri şi este perfect în cazul suprafeţelor simple”

Ioan Farcaş, Director de Marketing Lindab România

Noua linie de producţie are o viteză de lucru de 400m/minut şi are posibilitatea de a profila două table distincte, cu variaţiuni de forme.  ”Atât beneficiarii cât şi specialiştii cer soluţii noi, vor să aibă la dispoziţie o gamă largă de forme, soluţii tehnice şi culori, simt nevoia să îşi diferenţieze şi să îşi personalizeze lucrările, dar totodată sunt foarte atenţi la capitolul preţ. Cine va putea să le răspundă cu soluţii flexibile, inovatoare, dar şi eficiente economic, va câştiga teren în piaţă”, a punctat Sulyok.

Arhitecţii salută de asemenea vestea producţiei locale a sistemului SRP Click, pe care deja îl foloseau în lucrări de renovare şi restaurare. Arhitectul Alexandru Băban, responsabil de renovarea ISU Baia Mare, declară: ”Clădirea fiind specifică anilor ’50, am considerat că tabla plană fălţuită este cea mai potrivită soluţie de refacere a învelitorii. În acest sens, soluţia propusă de Lindab s-a conformat cerinţelor din caietul de sarcini şi a asigurat prin aspect, culoare şi mod rapid de montaj exact imaginea anticipată prin proiect. Învelitoarea reprezintă o pondere importantă în volumul construit, dar alături de celelate elemente ale faţadei rezultă în final un aspect unitar al întregii clădiri, extrem de potrivit unei instituţii oficiale”.

Panourile prefălţuite Lindab SRP Click sunt potrivite deopotrivă construcţiilor vechi şi noi, prezentând avantajul eleganţei şi al rezistenţei în timp. Sunt uşor de instalat, se întreţin fără probleme şi au o greutate redusă. Sunt livrate cu pachetul complet de accesorii.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *