Cum arată o afacere clujeană de succes Cum arată o afacere clujeană de succes
iQuest la 15 ani: business de peste 22 mil. euro, 500 de specialişti IT în 10 centre din România, din vestul Europei şi Statele... Cum arată o afacere clujeană de succes
conferinta iQuest, 15 aniiQuest la 15 ani: business de peste 22 mil. euro, 500 de specialişti IT în 10 centre din România, din vestul Europei şi Statele Unite şi clienţi de renume mondial.

Grupul iQuest, specializat în dezvoltarea de soluţii şi servicii software, împlineşte anul acesta 15 ani de la înfiinţare, an in care afacerile companiei s-au ridicat la peste 22 de milioane de euro. Compania numără în prezent peste 500 de specialişti IT în 10 centre din România (Cluj-Napoca, Braşov, Sibiu, Craiova şi Bucureşti), Germania (Frankfurt), Suedia (Gotheburg), Elveţia (Zürich), Ungaria (Budapesta) şi Statele Unite (Palo Alto), şi este unul dintre membrii fondatori ai Cluj IT Cluster, cel mai important cluster în domeniul IT la nivel naţional.

Cornelius Brody CEO iQuestObstacolele primilor doi ani au fost aproape insurmontabile şi a durat circa 2 ani până am reuşit prima vânzare în Germania. După aceea, am început să fim tot mai respectaţi şi căutaţi pentru calitatea muncii noastre, fapt care a dus la creşterea business-ului şi la o retenţie extraordinară a clienţilor, de peste 90%”,

Cornelius Brody, CEO-ul şi fondatorul iQuest, despre primii ani de la înfiinţarea companiei, în 1998

Pe lângă cele 4 centre de dezvoltare software din România, compania a înfiinţat şi 6 birouri externe focusate pe relaţia cu clienţii.

Acestea ne permit să fim mult mai aproape de clienţii din Germania, vestul şi nordul Europei şi SUA. De curând am deschis un sediu în Elveţia, pentru a susţine creşterea business-ului iQuest şi în această regiune”

Thomas Wittig, Co-Chief Executive Officer (co-CEO) iQuest  

Potrivit reprezentanţilor companiei, aproximativ 91% din business-ul iQuest este realizat pe piaţa internaţională, în timp ce piaţa locală reprezintă 9% din totalul afacerilor companiei. Pentru ambele componente aceştia apreciază niveluri de creştere ridicate în perioada imediat următoare, însă este greu de estimat care dintre ponderi va înregistra cea mai mare creştere.

Feedback-ul primit din partea clienţilor noştri este unul extrem de favorabil. iQuest a pus accent în permanenţă pe calitate şi abilitatea în selecţia şi educaţia permanentă a experţilor săi. Accentul pe calitate, împreună cu resursele umane talentate, precum şi apropierea geografică şi afinităţile culturale au făcut din iQuest un partener tehnologic din ce în ce mai atractiv pentru clienţii internaţionali, dar şi pentru piaţa locală”,

Thomas Wittig, despre avantajele iQuest în livrarea cu succes de proiecte pe piaţa internaţională

500  de angajaţi iQuest şi în continuă creştere

În ultimii 5 ani, compania a înregistrat o creştere anuală constantă de 20%-25% a numărului de angajaţi, în prezent, în centrele iQuest din ţară şi străinătate lucrând peste 500 de specialişti IT. În următorii 3-4 ani, reprezentanţii companiei estimează menţinerea aceluiaşi ritm de creştere. „Ne vom ghida în continuare după principiul nostru şi anume că evoluţia business-ului dictează creşterea de personal şi nu invers. Evoluţia numărului de angajaţi în cadrul iQuest a fost una liniară şi consistentă cu necesităţile venite din partea clienţilor noştri”, a precizat Cornelius Brody.

În cadrul companiei există angajaţi care lucrează încă de la înfiinţare, unul dintre aceştia fiind Tibor Molnar, Practice Lead SharePoint: „Pentru mine, fiecare proiect la care am lucrat a reprezentat o provocare. Am avut contact direct cu clientul, acces la întregul ciclu de viaţă al unui proiect şi cu fiecare ocazie, am putut încerca lucruri noi. Ce mi se pare extraordinar în munca mea este posibilitatea dezvoltării unei relaţii profesionale cu clienţi de renume mondial sau cu partenerii lor, şi comunicarea directă şi foarte bună cu top managementul companiei”.

Cornelius Brody apreciază că retenţia angajaţilor în cadrul companiei este dată de asigurarea unui echilibru consistent între abilităţile tehnice şi cele care ţin de personalitatea fiecăruia, împreună cu urmarea unui set de valori definitorii pentru cultura iQuest, printre care se regăsesc excelenţa, onestitatea, respectul, curajul şi nu în ultimul rând, spiritul de echipă.

Parteneriate de top pentru piaţa internă

În calitate de Microsoft Gold Certified Partner, iQuest este unul dintre principalii parteneri locali ai companiei americane, derulând o serie de proiecte în zona soluţiilor software de business. Recent, iQuest a finalizat implementarea soluţiei Microsoft Dynamics AX 2009, pentru gestionarea şi optimizarea proceselor de logistică, depozitare şi reducere a costurilor pentru Logistic E van Wijk, una dintre cele mai mari companii de logistică prezente pe plan local.

În plus, compania este şi partener Oracle, pentru care iQuest derulează proiecte atât în zona sectorului public, precum cel desfăşurat pentru Arhivele Naţionale sau cel realizat în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, dar şi în sectorul privat, unul dintre ele fiind desfăşurat pentru compania Bertus.

Cluj IT Cluster, un alt model de business: de la outsourcing la proprietate intelectuală

Clusterul IT reprezintă o soluţie de dezvoltare pentru România din care am dorit să facem parte şi unde am sesizat oportunitatea de a utiliza un alt model de business, decât cel cu care ne-am obişnuit. Ne propunem să creăm proprietate intelectuală în zona IT, pe care să o reutilizăm, spre deosebire de outsourcing, unde proprietatea intelectuală este a clientului. În cadrul clusterului, vom avea oportunitatea să derulăm proiecte mult mai mari decât putem prelua ca şi companie individuală”

Alexandru Tulai, Preşedintele Cluj IT Cluster şi Head of Business Consultancy iQuest

Potrivit acestuia, la fel de importantă este şi colaborarea cu universităţile implicate în proiectul Cluj IT Cluster, respectiv Universitatea Tehnică Cluj-Napoca şi Universitatea Babeş-Bolyai, prin care să se asigure creşterea gradului de pregătire al forţei de muncă în IT, astfel încât absolvenţii de specialitate să poată intra mult mai rapid în mediul de business.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *