Călător cu simțurile!

Pentru mine este destul de simplu. Trăiesc ca să călătoresc! Și, din fiecare călătorie, mă întorc mereu cu aminitiri care îmi dau energie, până când plec din nou la drum. Asta o știți și voi. Din discuțiile noastre. Din postările de pe Instagram sau din cele de pe Facebook. Cu…

7 sfaturi pentru părinții care vor un copil fericit la școală și acasă

Cu toții am trecut prin școală și sistemul educațional; Unii au ieșit mai șifonați ca alții, unii au reușit să se descurce mai bine decât alții cu orarul, cu materiile plicticoase, cu temele pentru acasă, cu lipsa timpului liber și al distracțiilor de care aveau parte până atunci. În opinia…

Uleiul de cocos, de la beauty la cooking!

Sabina, o buna amica m-a vizitat, zilele trecute, la job si mi-a facut o surpriza placuta: un borcanel cu ulei de cocos. M-am bucurat nespus de mult! In primul rand pentru ca imi plac produsele naturale, iar daca mai vin si de la “mama lor”, bucuria este si mai mare!…

INTERVIU – Alexandra Ungureanu, Art&Craft: 2018 înseamnă magazine noi, colecții de produse, evenimente frumoase și surprize!

Pe Alexandra Ungureanu am cunoscut-o in urma cu doi ani, iar colaborarea profesionala cu TheTrends a decurs excelent. Astazi, am incercat sa aflam mai multe despre Art&Craft si planurile ei. Ce ne-a spus?  Cand ai inceput colaborarea cu Art&Craft si ce ai facut inainte? Am pornit la drum cu Art&Craft…

OPINIE – Elena Apostolescu, CMF Consulting: Mai este necesară evaluarea proprietăţilor imobiliare pentru raportare financiară?

În contextul apariţiei de la 1 ianuarie 2016 a valorii impozabile în Codul Fiscal, multe societăţi îşi pun întrebarea dacă mai este necesară evaluarea proprietăţilor imobiliare pentru raportarea valorilor juste (de piață) în situaţiile lor financiare, la sfârșitul perioadei de raportare, sau se pot limita la evaluarea clădirilor pentru impozitare….

Ericsson deschide un laborator de cloud în Germania

Furnizorul de tehnologie și servicii de comunicații Ericsson, una dintre cele mai mari companii de profil din lume, a deschis un nou laborator de cloud în Aachen, Germania, care va sprijini operatorii și clienții industriei din Europa să inoveze în toate etapele procesului de dezvoltare în cloud și virtualizare.

Producătul de electronice Panasonic s-a păstrat tendinţa marilor jucători din domeniu şi a fost recompesat cu trei premii TIPA 2013, recunoscute pe scară largă ca fiind unele dintre cele mai râvnite în fotografie şi imagistică la nivel mondial. Astfel, Panasonic LUMIX DMC-GH3 a primit premiul “Best CSC Professional” (cea... Read more
O nouă tehnologie pentru întâlnirile de afaceri sau cursuri: monitoarele Big Pad de la Sharp cu panou tactil
Producătorul japonez de electronice Sharp a lansat Touch Display Link un nou software care permite conectarea simultană la un ecran BIG PAD a până la 20 de dispozitive mobile. Read more
Canon câştigă cinci distincţii la premiile TIPA  2013
Producătorul de electronice Canon a cîştigat cinci premii oferite de Asociaţia de Presă şi Tehnică a Imaginii (TIPA), una dintre cele mai importante asociaţii de profil din lume. În cadrul ceremoniei prin care TIPA a premiat cele mai bune produse de profil lansate în decursul anului trecut, Canon a... Read more
Clasa mijlocie, plus 3 miliarde de persoane în următoarele două decenii. Două treimi vor locui în zona Asia-Pacific
Două treimi din clasa mijlocie (acele persoane care realizează un venit cuprins între 10 dolari şi 100 de dolari pe zi n.red.) a întregii lumi va locui în zona Asia-Pacific până în anul 2030, în timp ce cota Europei în acest segment de populaţie va scădea cu 14% –... Read more
Universitatea din Bucuresti, in topul primelor 200 de universitati din lume
Universitatea din Bucuresti este singura institutie de invatamant superior din Romania prezenta in Editia 2013 a Clasamentului International al Universitatilor pe Specializari realizat de QS, clasandu-se intre primele 200 de universitati din lume in cadrul a doua discipline: limbi straine si media si comunicare. Read more
Sun Plaza (re)deschide cea mai mare terasa la inaltime din Capitala
Sun Plaza Shopping Center adauga un nou punct pe harta distractiilor de sezon din Bucuresti prin redeschiderea, pentru al treilea an consecutiv, a celei mai mari terase la inaltime din Capitala, Sun Sensations Beach Club, alternativa urbana a divertismentului oferit de litoral. Luna aceasta, terasa va gazdui in timpul... Read more
Elit Cugir si-a imbunatatit activitatea de vanzari si distributie cu HERMES Evolution
Elit Cugir, important producator si distribuitor din industria carnii si-a imbunatatit activitatea de vanzari si distributie cu HERMES Evolution – lider pe piata de Sales Force Automation in Romania. Automatizand activitatea de presales a peste 90 de reprezentanti de vanzari din toata tara, Elit Cugir castiga in acuratete si... Read more
COSMOTE Romania performance kept relatively stable in Q1 2013
COSMOTE Romania announces key performance indicators for the first quarter of 2013 fiscal year, ended March 31st, 2013, as reported today by OTE Group. In Q1 2013, COSMOTE Romania maintained a relatively stable track on key performance indicators, despite economic and regulatory challenges impacting the market as a whole.... Read more
Expoziţia internaţională de fotojurnalism World Press Photo, deschisă în Piaţa Universităţii
World Press Photo, cea mai importantă expoziţie internaţională de fotojurnalism, va putea fi vizitată în Piaţa Universităţii din Bucureşti până pe 26 mai. Expoziţia World Press Photo s-a redeschis la începutul acestei luni la Bucureşti, la iniţiativa Fundaţiei Culturale EIDOS, fondată de fotograful Cristian Movilă, cunoscut mai ales pentru... Read more
La TIBCO si KIDEX se anunta super- reduceri
Timp de 4 zile, intre 30 mai si 2 iunie, in Pavilionul Central ROMEXPO vor fi organizate doua evenimente de traditie: Targul International de Bunuri de Larg Consum – TIBCO si Expozitia de Produse si Servicii pentru Nou-nascuti, Copii, viitoare Mamici si Parinti – KIDEX. Read more
Wienerberger işi consolidează rezultatele financiare în T1 – România raportează volume în creştere
Wienerberger AG a anunţat rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului 2013. În mod tradiţional în construcţii, primele 3 luni ale anului sunt influenţate masiv de condiţiile meteo. Cererea a scăzut pe majoritatea pieţelor europene. Volumele au crescut în primele trei luni ale 2013 numai în România şi Bulgaria. Read more