Venituri în scădere, trafic de internet pe mobil în creștere pentru Orange România Venituri în scădere, trafic de internet pe mobil în creștere pentru Orange România
În primele trei luni ale acestui an, Orange România a obţinut venituri în valoare de 219 milioane de euro, în scădere cu 1,4% faţă... Venituri în scădere, trafic de internet pe mobil în creștere pentru Orange România
orange_telecomÎn primele trei luni ale acestui an, Orange România a obţinut venituri în valoare de 219 milioane de euro, în scădere cu 1,4% faţă de perioada similară a anului trecut, în bază comparabilă. În acela;i timp, traficul de internet pe mobil a crescut cu 92% faţă de primul trimestru al lui 2012.

Eliminând impactul măsurilor de reglementare, veniturile din servicii mobile ale Orange România au înregistrat o creștere de 1,3 % în primul trimestru din 2013 față de perioada similară a anului anterior, creştere ce confirmă evoluţia pozitivă din 2012 susţinută de performanţa comercială. La 31 martie 2013, Orange România avea 10.214.262 de clienţi, cu aproximativ 127.000 mai mulţi decât la finalul lunii martie 2012.

În trimestrul întâi din 2013 traficul de internet pe mobil a crescut cu 92% faţă de primul trimestru al lui 2012. Această evoluţie puternică a fost susţinută de vânzările de telefoane din gama smartphone, cu 176% mai mari în primul trimestru al acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

De asemenea, extinderea portofoliului de produse şi lansarea gamei smartphone star, ce cuprinde cele mai performante telefoane, majoritatea compatibile cu tehnologiile HD Voice şi  4G, au crescut adopţia internetului mobil în rândul clienţilor.

Pentru a oferi clientilor acces la tehnologia de ultimă generaţie care aduce experienţa utilizării internetului mobil la un nivel superior, Orange a dezvoltat serviciul 4G şi oferă în prezent acces la internet mobil la viteze 4G pe modemuri, tablete şi smartphone-uri.

jean-francois-fallacherRezultatele din primul trimestru al anului 2013 continuă direcţia ascendentă a trimestrului anterior şi reflectă atenţia noastră la cerinţele clienţilor, dar şi la oportunităţile oferite de cele mai noi tehnologii, dincolo de contextul de piaţă, încă plin de provocări. Pe măsură ce adopţia serviciilor de internet mobil creşte şi gama de smartphone-uri şi tablete se diversifică, aşteptările clienţilor se îndreaptă, în mod natural, către o nouă experienţă de utilizare a serviciilor multimedia. Prin urmare, vom continua să fim alături de clienţii noştri cu produse noi, asistenţă dedicată şi acces la servicii de conţinut pe toate tipurile de ecrane disponibile. Vom dezvolta în continuare servicii, aplicaţii şi parteneriate inovatoare, precum transfer internaţional de bani, Deezer, Libon sau Orange Cloud, care reprezintă doar câteva exemple prin care ne dorim să le oferim clienţilor noştri o experienţă completă de comunicare.”

Jean-François Fallacher, CEO Orange România

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *