Primele luni ale anului 2013 au înregistrat o revenire uşoară în economiile emergente, după declinul de anul trecut. Se aşteaptă o accelerare a creşterii...
money_trendsPrimele luni ale anului 2013 au înregistrat o revenire uşoară în economiile emergente, după declinul de anul trecut. Se aşteaptă o accelerare a creşterii de la 4,7%, în 2012, la 6%, în 2014, ceea denotă şi o stabilizare a mediului economic, se arată în raportul trimestrial lansat de Ernst & Young – Rapid Growth Markets Forecast (RGMF).

Creşterea continuă, chiar dacă la viteze diferite

Evoluţiile din pieţele emergente au loc la viteze diferite, chiar şi în cadrul aceleiaşi regiuni:

•             În America Latină, Mexic şi Chile înaintează spre mijlocul anului în plin avânt economic, în timp ce revenirea Braziliei este încă fragilă. Prin urmare, previziunile de creştere pentru Brazilia în acest an s-au redus, de la 3,9%, la 3,1%.

•             În Asia, revenirea economică a Coreei a avut un traseu neuniform iar în China se aşteaptă o accelerare a creşterii economice de la 8,2%, în acest an, la 8,5%, în 2014.

•             Orientul Mijlociu continuă să se bucure de o poziţie de top ca exportator, producător de bunuri dar şi ca piaţă de desfacere, estimându-se că rata de creştere se va dubla în perioada 2012-2014.

•             Economiile emergente din Europa de Est sunt încă frânate de evoluţia slabă a pieţelor vecine din Zona Euro. În acest an, se aşteaptă o contracţie a economiei Cehiei. Polonia va înregistra o creştere lentă iar economia Rusiei va înregistra o evoluţie mai slabă.

Dezvoltarea relaţiilor comerciale pe primul plan

În ciuda preocupărilor actuale privind competitivitatea pieţelor emergente din întreaga lume, acestea au învăţat să-şi negocieze modalitatea de creştere. Creşterea lentă din economiile dezvoltate, precum şi creşterea ponderii pieţelor emergente în economia globală le stimulează pe cele din urmă să dezvolte relaţii comerciale între ele. În prezent, exporturile economiilor emergente depăşesc 10% din PIB-ul mondial – un procent mai mult decât dublu faţă de acum zece ani. În următorii 20 de ani, cota acestora se va apropia de 20% – dublu faţă de cota economiilor dezvoltate.

Economiile dezvoltate vor urmări îndeaproape creşterea pieţelor emergente. Exporturile Zonei Euro se ridicau, în 2011, la 895 de miliarde de dolari, în creştere faţă de 230 de miliarde de dolari, la cât se cifrau în anul 2000. Peste 20 de ani, acestea vor depăşi nivelul comerţului intracomunitar.

În următorii 10 ani, sectorul de maşini industriale şi echipamente de transport (care include electronice şi electrocasnice, produse de folosinţă îndelungată, precum şi produse industriale) va aduce cel mai mare aport în domeniul schimburilor comerciale. Echipamentele din sectorul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor vor înregistra cea mai mare rată de creştere. Aceste estimări reflectă atât previziunile privind creşterea cererii de bunuri de consum şi de capital din ţările emergente, cât şi potenţialul de fragmentare al lanţului de aprovizionare.

Nu doar comerţul cu bunuri va înregistra o creştere rapidă în următorii 10 ani. Până în 2020, Europa va exporta mai multe servicii către Asia emergentă decât către America de Nord. Exporturile de servicii din SUA către America Latină se vor extinde, de asemenea, rapid, determinând o creştere puternică şi o accentuare a diversificării economice în America Latină.

Sectorul bancar, al asigurărilor şi al diverselor servicii financiare din pieţele emergente va creşte pe măsură ce economiile acestora se maturizează iar clasa de mijloc devine mai puternică, oferind noi oportunităţi pentru relaţiile comerciale. Cererea de servicii financiare complexe este deja în expansiune rapidă, pe măsură ce nivelul de bunăstare creşte.

Reducerea barierelor comerciale stimulează exporturile

Diminuarea barierelor comerciale va stimula exporturile şi, în cele din urmă, creşterea economică, în special în Asia de Sud-Est. Proliferarea acordurilor comerciale regionale va permite libera circulaţie a capitalurilor, serviciilor şi persoanelor.

Multe guverne din pieţele în creştere rapidă negociază acum eliminarea unor bariere comerciale care au distorsionat pieţele în ultimele decenii, căutând obţinerea unor pieţe mai extinse, a unor preţuri mai mici şi a oportunităţilor antreprenoriale. În paralel, se implementează proiecte comune de infrastructură care să sprijine fluxurile transfrontaliere de mărfuri şi să lege între ele cele mai îndepărtate colţuri ale continentului.

Importanţa crescândă a economiilor emergente şi angajamentul lor în creşterea comerţului sunt factorii ce vor sta la baza unor schimbări profunde în modelele de producţie şi cerere la nivel global.

Oportunităţile rămân semnificative, riscurile se diminuează treptat

Economiile emergente au avut un început de an bun şi se anticipează că evoluţiile pozitive vor continua, pe măsură ce riscurile asociate creşterii economice se diminuează. Ţările emergente trebuie să se concentreze acum pe capitalizarea noilor oportunităţi comerciale din regiunile lor şi vor fi cel mai bine poziţionate pentru asigurarea unei creşteri puternice şi sustenabile în viitor.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *