Afacerile producătorului de uşi de garaj MCA Grup au crescut cu 32% în T1 2013 Afacerile producătorului de uşi de garaj MCA Grup au crescut cu 32% în T1 2013
Afacerile producătorului de uşi de garaj MCA Grup România au crescut în primul trimestru din 2013 cu 32% faţă de aceeaşi perioadă din 2012,... Afacerile producătorului de uşi de garaj MCA Grup au crescut cu 32% în T1 2013
image002Afacerile producătorului de uşi de garaj MCA Grup România au crescut în primul trimestru din 2013 cu 32% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, la 1,44 mil. euro, datorită avansului exporturilor, de la 8% la 27% din business, a declarat, astăzi, Ciprian Oprea, directorul general al MCA, în deschiderea târgului Ambient Expo, de la Romexpo, unde producătorul expune cele mai noi modele de uși de garaj. 

În T1 al anului curent, MCA a vândut 800 de uşi de garaj secţionale şi 2.200 de rulouri exterioare pentru ferestre, înregistrând creşteri la ambele categorii de produse.

Concurenţa acerbă din piaţă va determina închiderea a numeroase firme în 2013

Însă în ceea ce privește piaţa locală a uşilor de garaj, așteptările pentru acest an  se îndreaptă spre o scădere chiar mai abruptă faţă de cea din 2012, de această dată de 10%-20%, până la 8-9 milioane de euro, estimează compania. Este un mediu caracterizat de o concurenţă acerbă, fragmentat de numeroase firme importatoare, în general de dimensiuni mici, însă, cel mai probabil, 2013 va fi un an decisiv pentru multe dintre acestea. Totuşi, este aşteptată o evoluţie mai bună a pieţei în partea a doua a anului, datorată sezonalităţii.

Semnalele pe care le avem din piață, de la distribuitorii naționali cu care lucrăm, sunt negative. Potrivit datelor colectate de la aceștia, numărul lor de clienți este în scădere. Cred că va fi un an slab, dacă luăm în calcul numărul redus de proiecte imobiliare aflate în stadii avansate de construcţie, dar sunt optimist în ceea ce privește evoluția MCA, datorită orientării spre exporturi“

Ciprian Oprea.

În 2012 – scădere a pieţei de 16%

În 2012, pe piaţa locală a uşilor de garaj s-a remarcat un declin de 10%, ca număr de unităţi vândute, până la 14.500 de unităţi, evoluţie generată şi de scăderea cu 10% a numărului de autorizaţii de construcţie eliberate în 2011. Ca valoare, scăderea a fost chiar mai abruptă, de 16%, până la aproximativ 10 milioane de euro, adâncită de erodarea preţurilor. Alţi factori care au contribuit la evoluţia negativă a pieţei au fost instabilitatea politică, a cărei influenţă a determinat oprirea temporară a lucrărilor în cazul unor proiecte industriale mari, timp de câteva luni, precum şi contextul economic naţional şi internaţional nefavorabil şi fluctuaţiile cursului valutar.

Peste 50% din cererile la export sunt pentru uşi electrice. Doar 28% dintre români aleg varianta automată

Dacă vorbim despre tendințele generale pe piața românească a ușilor de  garaj, se caută preponderent modele economice, cu mai puţine accesorizări, culori standard, mai accesibile ca preţ, precum alb sau maro. Atât la nivel național, cât și la export, culoarea cea mai vândută a fost și probabil va rămâne întotdeauna alb (29% din cereri la export și 22% local).

Însă soluțiile căutate de străini sunt în număr mai mare particularizate și accesorizate (comenzi programabile, cititoare de amprentă, etc.), ceea ce adaugă un plus de valoare vânzării. De exemplu, modelul uşii de garaj cu stil MCA Vogue, cu inserţii de inox, este din ce în ce mai cerut pe pieţele de export precum Franţa sau Italia. Ponderea ușilor echipate cu acționare cu telecomandă este de 55% la export, în timp ce în cazul vânzărilor prin canalul național de distribuție, ponderea ușilor electrice este de 28%.

Revenind la opțiunile coloristice, dacă ținem cont de tendințele pieței externe, putem spune cu certitudine că panourile maro nu mai sunt în tendințe, fiind surclasate de panourile gri antracit și argintiu, mult mai puțin cerute în anii anteriori. În afară de ușile albe, cele mai vândute panouri rămân cele imitație (doar opțiunea stejar auriu adună peste 18% din cererile externe).

La export, panourile în culori speciale (imitațiile de lemn și vopsirile personalizate) sunt de 4 ori mai cerute decât cele maro. Ponderea panourilor în culori speciale este de 43% la export față de numai 30% în cazul distribuției naționale.

MCA Grup a încheiat anul 2012 cu afaceri de 8,2 milioane de euro, menţinându-se la acelaşi nivel comparativ cu finele anului anterior, având o cotă de piaţă în România de aproximativ 32% pe segmentul de uşi de garaj. Pentru 2013, MCA ţinteşte afaceri de 9-10 milioane de euro.

Producătorul cu o experienţă de 15 ani exportă regulat în opt state europene, precum Belgia, Franţa, Austria, Bulgaria, Ungaria sau Moldova, având cea mai mare fabrică de uşi secţionale din Europa de Est. Fabrica de la Jilava are 120 de angajaţi, o capacitate de producţie de 10.000 unităţi anual şi o reţea de distribuţie proprie de 1.000 de dealeri.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *