67% dintre români au fost cel puțin o dată la medic în ultimele 12 luni 67% dintre români au fost cel puțin o dată la medic în ultimele 12 luni
Rezultatele celui mai recent studiu IMAS realizat la cererea MedLife arată că 67% dintre români au fost cel puțin o dată la medic în... 67% dintre români au fost cel puțin o dată la medic în ultimele 12 luni
ATI Spital Ortopedie MedLifeRezultatele celui mai recent studiu IMAS realizat la cererea MedLife arată că 67% dintre români au fost cel puțin o dată la medic în ultimul an, în cadrul unui spital, o clinică sau la medicul de familie. Potrivit studiului, dintre persoanele intervievate, 42% ar alege să meargă într-un spital privat.

Orientarea către un spital privat este mai frecventă în rândul tinerilor cu vârste între 18 şi 29 de ani, în rândul rezidenţilor din oraşele mari şi din Bucureşti, care au studii superioare şi venituri care pornesc de la 1000 lei sau mai mari.

Absenţa unităţilor medicale private din anumite regiuni face ca spitalele private să fie mai greu accesibile populaţiei din anumite localităţi. Prin urmare, preferinţa pentru un spital privat versus unul de stat se concretizează în mai mică măsură în comportament în zonele în care nu există spitale private comparativ cu celelalte. Conform aceluiaşi studiu, înfiinţarea unor spitale private cu unităţi de primire urgenţe în România reprezintă dorinţa a peste trei sferturi dintre români. Această iniţiativă se bucură de o mai mare susţinere în rândul tinerilor, a persoanelor cu venituri ridicate, precum şi a celor care au studii medii şi superioare.

Studiul mai relevă faptul că, dintre persoanele care au mers într-un spital de stat în decursul ultimului an, 31% au declarat că i-au oferit medicului care i-a tratat o atenţie, fie că fost vorba despre cadouri sau bani. Acest tip de comportament este mai frecvent în oraşele mici, dar şi în capitală, cu preponderenţă în cazul persoanelor cu venituri mari şi cu studii superioare.

Referitor la notorietatea operatorilor din sistemul medical privat, studiul IMAS arată faptul că MedLife deține în continuare prima poziție la nivel de Bucureşti, fiind cel mai cunoscut furnizor de servicii medicale, având o notorietate totală de 88%, pe locul următor situându-se Regina Maria cu o notorietate de 76%, iar pe locul trei Sanador cu un procent de 75%.

Sondajul a fost realizat în luna martie 2013, la nivel național, pe un eșantion de peste 1.000 de persoane și oferă detalii despre atitudinea românilor în ceea ce priveşte frecvenţa vizita la medic, în ultimele 12 luni cât şi informaţii despre preferinţa pentru sistemul medical privat sau cel de stat.

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *