În primul trimestru al acestui an, livrările de calculatoare la nivel mondial au totalizat 76,3 milioane de unităţi, în scădere cu aproape 14 procente...
pcÎn primul trimestru al acestui an, livrările de calculatoare la nivel mondial au totalizat 76,3 milioane de unităţi, în scădere cu aproape 14 procente comparativ cu perioada similară a anului trecut. Raportul realizat de compania de cercetare International Data Corporation (IDC) arată faptul că procentul de scădere este aproape dublu comparativ cu cel prognozat iniţial.

Astfel în ciuda unei îmbunătăţiri a climatului economic în ultima perioadă, livrările unor serii de noi modele de PC-uri  – aici intrând cele cu noul sistem al Microsoft, Windows 8 – au scăzut semnificativ în toate regiunile comparativ cu datele din urmă cu un an. Întreaga industrie de PC-uri se află într-o luptă contra cronometru pentru a găsi soluţii inovative pentru a diferenţia acest segment de cel al altor produse, ca de exemplu al smartphone-urilor şi tabletelor.

Piaţa din Statele Unite a scăzut cu 12,7% faţă de perioada similară a anului trecut şi cu peste 18% comparativ cu trimestrul patru din 2012. Astfel, potrivit datelor IDC, volumul total a fost de doar 14,2 milioane de unităţi, livrările trimestriale ajungând la cel mai mic nivel chiar comparativ cu 2006.

În regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa), declinul a fost unul de două cifre.

Top 5 Vendors, Worldwide PC Shipments, First Quarter 2013 (Preliminary)

(Units Shipments are in thousands) 

Vendor

1Q13 Shipments

1Q13 Market Share

1Q12 Shipments

1Q12 Market Share

1Q13/1Q12 Growth

1. HP

11,997

15.7%

15,726

17.7%

-23.7%

2. Lenovo

11,700

15.3%

11,705

13.2%

0.0%

3. Dell

9,010

11.8%

10,110

11.4%

-10.9%

4. Acer Group

6,150

8.1%

8,952

10.1%

-31.3%

5. ASUS

4,363

5.7%

5,401

6.1%

-19.2%

Others

33,075

43.4%

36,739

41.5%

-10.0%

Total

76,294

100.0%

88,635

100.0%

-13.9%

 

 

No comments so far.

Be first to leave comment below.

Your email address will not be published. Required fields are marked *